Copiii au jucat un rol esenţial în domesticirea animalelor, cred oamenii de ştiinţă. Ce tendinţă naturală a fost observată la ei

Data publicării:
Un copil de trei ani stă pe spatele unui câine din rasa Newfoundland.
Copiii au jucat un rol esenţial în domesticirea animalelor, cred oamenii de ştiinţă. Foto: Profimedia Images

Domesticirea animalelor, un fenomen care a ajutat omenirea să prospere, poate fi pusă, în parte, pe seama copiilor mici, cred oamenii de ştiinţă, care au observat că încă de la vârsta de doi ani aceştia au tendinţa naturală de a înţelege şi îndeplini dorinţele animalelor, chiar dacă acest lucru nu le aduce un avantaj imediat, scrie The Guardian.

Acest comportament a fost observat în timpul unui experiment care a avut loc la Universitatea din Michigan, din Statele Unite.

Cercetătorii au recrutat 97 de copii cu vârste cuprinse între 20 și 47 de luni și au observat cum interacționează cu trei câini: Fiona, Henry și Seymour.

În cadrul experimentului, cercetătorii au separat copiii de căței cu un gard și au amplasat jucării sau gustări pentru câini de partea copiilor.

În jumătate din cazurile în care câinii s-au arătat interesați de gustări sau jucării, copiii i-au ajutat să le obțină. Când animalele nu pezentau interes pentru jucării sau gustări, doar un sfert dintre copii au încercat să le acorde câinilor.

Cu cât animalele erau mai active încercând să ajungă la obiectele dorite, cu atât mai mult copii încercau să le ajute.

"Se ştie de mult timp că copiii mici sunt dispuşi să ajute oamenii care sunt în situaţii dificile, chiar şi străinii", spune profesorul Henry Wellman, care a condus studiul.

"Dar cercetarea arată că această tendinţă se aplică şi în cazul altor animale, precum nişte căţei pe care nu i-au mai văzut niciodată. Acest lucru este valabil atât pentru copiii care au câini acasă, cât şi pentru cei care nu au. Ei pot citi intenţiile câinilor şi folosesc această abilitate pentru a-i ajuta", a spus Wellman.

"Este foarte surprinzător să constaţi cât de devreme apar aceste tendinţe", a declarat şi doctorul Rachna Reddy, antropolog evoluţionist care predă şi la Harvard, şi la Universitatea Duke, co-autoare a cercetării.

"Încă din primele etape ale dezvoltării avem tendinţa de a fi sociabili faţă de alţi oameni şi să încercăm să înţelegem ce este în mintea lor. Acest studiu ne arată că în cazul copiilor mici există motivaţia şi abilitatea de a extinde aceste tendinţe de a ajuta şi faţă de alte animale", a mai spus ea.

Copiii s-au împrietenit primii cu viitorii câini

Comportamentul prietenos faţă de alte specii al copiilor ar fi putut juca un rol esenţial în domesticirea animalelor, cred cercetătorii.

Una dintre cele mai vehiculate ipoteze privind domesticirea lupilor, care au evoluat în câinii de astăzi, spune că aceste animale obişnuiau să urmeze cetele de oameni, pentru a culege resturile de mâncare lăsate în urmă.

Domesticirea ar fi avut loc cu mai bine de 20.000 de ani în urmă, în mai multe regiuni ale globului, însă este neclar de ce adulţii de atunci ar fi acceptat lupi în jurul lor, mai ales că reprezentau o concurenţă pentru resurse.

Însă explicaţia ar putea fi comportamentul prietenos al copiilor foarte mici. Actele lor de altruism faţă de alte specii, precum lăsarea de mâncare, ar fi putut reprezenta un prim pas către domesticirea nu doar a câinilor, dar şi a pisicilor, vacilor sau a porcilor, cred cercetătorii.

"Domesticirea animalelor a fost foarte avantajoasă pentru supravieţuirea oamenilor. Ne-a permis să trăim, să prosperăm, a fost un avantaj evolutiv uriaş. Cum am ajuns să domesticim animalele rămâne un mister, dar aceste dovezi ne-ar putea ajuta să începem să descifrăm misterul", a declarat Rachna Reddy.

Dacă cei mici vor fi la fel de altruişti şi intuitivi cu alte animale domestice precum pisicile, iepurii sau găinile rămâne de văzut, spune antropoloaga.

"Câinii le dau oamenilor indicii tot timpul, stabilesc mereu contact vizual. Cu pisicile cred că va fi mai greu. Mai ales să-și dea seama ce își doresc", a adăugat aceasta.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri