STUDIU: Anii câineşti reprezintă un mit. Ce vârstă au de fapt câinii de 3 ani

Data actualizării: Data publicării:
cute dog put his face on his knees to the man and smiling from the hands scratching her ear
Foto: Guliver/Getty Images

Teoria potrivit căreia un "an câinesc" reprezintă echivalentul a şapte ani umani este un mit, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea California din Los Angeles, informează Press Association.

De asemenea, cercetătorii americani afirmă că exemplarele canine de doi ani sunt deja animale de vârstă mijlocie, deşi câinii au tendinţa de a îmbătrâni mai încet decât oamenii în a doua jumătate a vieţii lor.

Atunci când ajung la vârsta de trei ani, câinii s-ar apropia de fapt de echivalentul unei persoane care are 50 de ani, potrivit acestui studiu citat de Agerpres.

Pentru a analiza modul în care câinii îmbătrânesc, cercetătorii americani au studiat metilarea ADN-ului în cadrul unui grup de 104 de câini din rasa labrador, cu vârste cuprinse între patru săptămâni şi 16 ani.

ADN-ul conţine markeri care se modifică de-a lungul timpului odată cu maturizarea celulelor, fapt care le-a permis oamenilor de ştiinţă să identifice vârstele biologice ale animalelor.

După ce au analizat rezultatele oferite de aceste teste realizate pe câini, cercetătorii le-au comparat cu cele provenite dintr-un studiu realizat pe 300 de oameni.

La vârsta de doi ani, ADN-ul câinilor labrador era echivalent cu cel al oamenilor aflaţi în jurul vârstei de 40 de ani, nu în jurul vârstei de 14 ani, aşa cum sugera până acum o formulă tradiţională de calcul a "anilor câineşti".

Totuşi, procesul de îmbătrânire încetineşte după acea vârstă în cazul câinilor, iar experţii americani au descoperit că exemplarele de labrador în vârstă de 10 ani aveau o vârstă biologică echivalentă cu aceea a unui om de 68 de ani.

Această descoperire consolidează o formulă mai veche de calcul a vârstelor câinilor, dezvoltată pe baza presupunerii că majoritatea exemplarelor canine trăiesc în general până la vârsta de 10 ani, în timp ce oamenii trăiesc în general până în jurul vârstei de 70 de ani.

"Speranţa de viaţă estimată a câinilor din specia labrador retriever, 12 ani, este astfel transpusă în mod corect în speranţa generală de viaţă a oamenilor, 70 de ani", au declarat autorii studiului.

În schimb, în cazul puilor de câini, cercetătorii au observat că există similarităţi între aceste patrupede şi oameni, deoarece metilarea ADN-ului exemplarelor în vârstă de opt săptămâni s-a dovedit a fi comparabilă cu procesul similar înregistrat în cazul bebeluşilor umani în vârstă de nouă luni.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita