Sari la conținut

225.000 de carduri de sănătate mai sunt de distribuit la nivel național

„În București mai avem 75.000 (carduri de distribuit — n.r.) incluzând cele 10.000 de carduri după care nu a venit nimeni. O parte considerabilă le-am distribuit prin medicii de familie, circa jumătate din medicii de familie din București au venit și ne-au solicitat cardurile. (...) La nivel național mai sunt de distribuit diferența de la 75.000 până la sub 300.000 la momentul zilei de astăzi - 225.000. Carduri activate în sistem sunt 8.600.000, dar în decursul unui an aproximativ 6.000.000 de cetățeni interacționează cu sistemul, au nevoie de un serviciu medical. Ceea ce înseamnă că sunt mai multe carduri activate decât, de regulă, cetățenii accesează sistemul. Ceea ce este un lucru îmbucurător”, a spus președintele CNAS.

El a precizat că încă mai sunt carduri neridicate „aproape 10.000 - 9.000 și ceva de carduri solicitate și pentru care Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a transmis sms, dar nimeni nu a venit să le ridice”.

Președintele CNAS a precizat că se așteaptă ca pe 1 septembrie, când cardul de sănătate devine obligatoriu, să existe nemulțumiri, cozi.

„Pentru că am învățat din experiența lunii mai, am mărit numărul de ghișee, am mărit numărul de personal. Programul o să fie de la 8:00 la 20:00 și un lucru bun (...) este că acea adeverință se eliberează pe loc, la ghișeu”, a adăugat Ciurchea.

Prezent la conferință, președintele director general al CASMB, Florentina Diaconu, a explicat că la nivelul Municipiului București au fost 192.734 de carduri returnate de Poșta Română, iar numărul total al cardurilor eliberate până în acest moment este de 119.747.

Ea a susținut că prin medicii de familie au fost distribuite 53.534 de carduri și direct asiguraților 66.213, iar în acest moment la nivelul Casei București au rămas nesolicitate 72.987 de carduri.

La rândul său, președintele director general CAS Ilfov, Aurelia Isărescu, a declarat că la nivelul județului mai sunt 3.000 de carduri nedistribuite. „Avem 600 de carduri duplicate din care am distribuit 367 de carduri. Situația este sub control. Am mărit numărul personalului la ghișeu”, a spus Aurelia Isărescu.

Cardul național de sănătate devine obligatoriu de la 1 septembrie.