Sari la conținut
News Alert

„555. Bucureștiul meu”. Florin Iaru, despre întâlnirea de taină cu fantoma părintelui Stăniloae

Nu există locuri în sine, în București. Există numai locuri în care am fost îndrăgostiți, în care am avut aventuri, în care am visat și-am sperat ceva. Alea sunt locurile pe care le iubim. Ei bine, aici e strada Cernica - fostă Cernica, actuală Dumitru Stăniloae. Am locuit între anii 1999 și 2001. Am locuit în dubla garsonieră a părintelui Stăniloae, ieșeam de multe ori de pe stradă și ajungeam până la biserică, făceam dreapta și ajungeam pe lângă un bordel.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. E o casă în care aș fi putut să-mi pierd viața, încercând să scot pe fereastră o canapea grea de o sută de kile, cu niște ațișoare. Era să-mi cadă în cap, pentru că n-am putut s-o scot pe ușă. De băgat, am băgat-o, de scos, n-am scos-o.

Într-o seară, în anul 2000, era noapte, pe la 1-2, eram cu iubita mea lângă mine, trăgeam la somn, ca orice om cuminte și, deodată, aud în bucătărie scaunul de fier hârșâit puțin pe podea și aud - aud! - un corp care se lasă în scaun. Și scaunul scârțâie, ca și cum ar ține un corp. „Ei, zic, am aiureli și-mi țiuie urechile”. Și-ntorc capul, să adorm pe partea cealaltă. Și văd doi ochi mari, deschiși spre mine, era iubita mea. Care se uită la mine și-mi spune: „Ai auzit și tu?”. După părerea mea, asta a fost întâlnirea de taină cu fantoma părintelui Stăniloae, după care am luat hotărârea să mă mut din acest loc minunat.

Am lăsat-o, într-un fel, moștenire unui prieten, dar prietenul mi-a spus, după 3 luni de zile, „E ceva foarte apăsător în casa asta, să știi, Florin, n-am să mai stau aici mult timp” și s-a dus și el”, a povestit Florin Iaru.