Sari la conținut

Cele mai influente personalități din lume în 2016

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Publicația nu a realizat un clasament, ci prezintă un amestec eclectic de personalități și celebrități internaționale și de persoane mai puțin cunoscute. ''De la fiecare dintre ei putem învăța câte ceva'', conform redactorilor revistei Time, care consideră că persoanele nominalizate "reprezintă, într-un mod sau în altul, progresul". 

Fiecare personalitate este caracterizată sumar de o altă personalitate, niciodată de un ziarist, conform regulilor de întocmire a listei. Lista este împărțită în cinci categorii: ''pionieri'', ''giganți'', ''artiști'', ''lideri'' și ''simboluri'', scrie Agerpres

În rândul "liderilor" figurează anul acesta directorul FMI, Christine Lagarde, a cărei caracterizare a fost scrisă de președintele Rezervelor Federale Americane (Fed), Janet Yellen, șeful diplomației americane, John Kerry, cancelarul german, Angela Merkel, președintele francez, François Hollande, noul președinte argentinian, Mauricio Macri, noul premier canadian, Justin Trudeau, sau cunoscuta politiciană Aung San Suu Kyi din Myanmar, al cărei portret este semnat de însuși președintele american, Barack Obama. De asemenea, la această categorie apar și numele unor politicieni americani aflați în cursa pentru președinția americană, Donald Trump, Hillary Clinton, Bernie Sanders și Ted Cruz. 

La categoria rezervată "simbolurilor" se remarcă prezența lui Leonardo DiCaprio, actor și militant pentru mediu, a cărui caracterizare este semnată de John Kerry, dar și prezența cântăreței britanice Adele, despre care a scris actrița Jennifer Lawrence, și a regizorului mexican Alejandro Gonzalez Inarritu. 

Cu o caracterizare semnată de vicepreședintele american Joe Biden, Papa Francisc a fost inclus în categoria "giganților", alături de Mark Zuckerberg și soția sa, Priscilla Chan, caracterizați de Bill și Melinda Gates. 

Din rândul "pionierilor" fac parte militanta indiană pentru mediu Sunita Narain și tânăra yazidită Nadia Murad, o femeie ce a scăpat din sclavia sexuală în care era ținută de membri ai grupării teroriste Statul Islamic și care a devenit o portavoce a comunității yazidite (grup religios, de etnie kurdă, a căror credință este un sincretism între islam și vechile religii persane, cu precădere zoroastrismul). Tot în această categorie a fost inclusă și Caitlyn Jenner, fostul campion olimpic la decatlon Bruce Jenner, care și-a schimbat identitatea sexuală.

Din rândul "artiștilor" fac parte în acest an actrița Charlize Theron, designerul chinez Guo Pei și actorul Mark Rylance, al cărui portret a fost semnat de regizorul Steven Spielberg.