Sari la conținut

Sydney, noul oraş al luminilor

Cultura indigenă este tema din acest an a festivalului Vivid Sydney. Cascade de zeci de metri înălţime, plante care se găsec doar la Antipozi şi şopârle uriaşe au fost proiectate pe faţadele clădirilor din oraşul australian. Proiecţiile 3D au atras zeci de mii de localnici şi turişti, mulţi dintre ei prezenţi şi în anii trecuţi.

„Nu-mi vine să cred că am ocazia să văd acest spectacol chiar în faţa casei mele, e grozav!”

 ***

„E extraordinar! Totul e grozav, arată foarte frumos, cei care au avut ideea acestui spectacol au dat dovadă de creativitate. ”

Clădirea Operei din Sydney, celebră prin arhitectura sa, a fost punctul de maxim interes al spectacolului de lumini. Mii de jocuri au fost proiectate pe faţadă, în timp ce podul din golf a fost luminat de 70 de mii de leduri.

Stuart Ayres, ministrul australian al Turismului: „Vivid Sydney 2016 este cel mai mare eveniment de acest gen de până acum. Am dus totul la un nou nivel, avem cei mai buni artişti din lume.”

Grădina Zoologică din Sydney şi cea Botanică au marcat şi ele momentul. La fel şi parcul central din oraş, care va fi gazda a sute de concerte până pe 18 iunie. Dincolo de toate acestea, Vivid Sydney este o sursă importantă de bani pentru bugetul local. Anul trecut, cei aproape două milioane de vizitatori au cheltuit aici 63 de milioane de dolari.