Părinții atacatorului din Sydney, mărturii după tragedie: „Își dorea o iubită, de asta a ucis femei. Iubim un monstru”

Data publicării:
ambulanta la centrul unde a avut loc atacul din sydney
Cinci dintre cele şase persoane care au murit erau femei. FOTO: Profimedia Images

Părinții atacatorului din Sydney spun că le pare „extrem de rău” pentru ce a făcut fiul lor. Aceștia explică că el suferea de schizofrenie și că „pierduse contactul cu realitatea”, transmite Sky News.

Poliția din New South Wales l-a identificat sâmbătă pe bărbatul din spatele atacului de la centrul comercial Westfield din Bondi Junction ca fiind Joel Cauchi, în vârstă de 40 de ani.

El a fost împușcat și ucis de un ofițer după ce a înjunghiat mortal șase persoane - cinci femei și un bărbat - și a rănit alte câteva, inclusiv un bebeluș de nouă luni.

Tatăl acestuia, Andrew Cauchi, a spus că are „inima frântă” și că „îi pare extrem de rău” pentru ce s-a întâmplat.

„Am devenit servitorul fiului meu când am aflat că are o boală mintală. Este fiul meu. Și iubesc un monstru - pentru voi, este un monstru. Pentru mine, era un băiat foarte bolnav”, a mai spus el.

Poliția din New South Wales analizează posibilitatea ca Cauchi să fi vizat femei în atac.

Cauchi a sugerat că motivul pentru care fiul său, care suferea de schizofrenie, ar fi putut viza femeile a fost pentru că își „dorea să aibă o iubită".

„Acesta este coșmarul absolut al părinților, atunci când au un copil cu boli mintale, că s-ar putea întâmpla așa ceva. Dacă ar fi fost în deplinătatea facultăților mintale, ar fi fost absolut devastat de ceea ce a făcut, dar, evident, că nu era. Într-un fel, intrase într-o psihoză și pierduse contactul cu realitatea”, a mai declarat și mama atacatorului.

Joel Cauchi, în vârstă de 40 de ani, a provocat panică în complexul aglomerat Westfield Bondi Junction, sâmbătă, când a început să înjunghie oamenii cu un cuţit. Cinci dintre cele şase persoane care au murit erau femei. Alte câteva persoane, inclusiv un bebeluş, au fost rănite.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri