Femeia care și-a trimis singură cărți poștale timp de 40 de ani. „A fost copleșitor să le văd”

Data actualizării: Data publicării:
o femeie scrie o carte postala cu o cafea langa
O femeie și-a trimis singură cărți poștale timp de 40 de ani. Foto: Profimedia

Debra Dolan avea 21 de ani și se afla în prima ei vacanță când și-a trimis pentru prima dată o carte poștală. Se întâmpla în 1979, iar Dolan, care a crescut în centrul Canadei, vizita Vancouver pentru prima dată, relatează CNN.

Dolan a fost uluită de vitalitatea orașului și de frumusețea regiunii înconjurătoare.

„A fost prima dată când vedeam cu adevărat munți și oceanul”, povestește ea în prezent pentru CNN.

Dolan a vrut să surprindă bucuria pe care a simțit-o vizitând Vancouver și la munții înalți din apropiere.

„M-am gândit că nu am timp să scriu în jurnalul meu și nu aveam un aparat de fotografiat la mine. Așa că în fiecare loc pe care l-am vizitat, mi-am trimis o carte poștală”, își amintește Dolan.

Pe spatele fiecărei felicitări, Dolan a scris un paragraf sau două despre impresiile, gândurile și sentimentele ei, apoi l-a trimis prin poștă la adresa ei de acasă, semnând fiecare carte poștală cu o inimă.

După 10 zile, Dolan s-a întors acasă și a găsit un teanc de cărți poștale trimis de ea. A fost „o bucurie absolută”, povestește ea.

Vacanța la Vancouver i-a deschis și pasiunea pentru călătorii.

„Mă simțeam curajoasă am vrut să fac ceva neobișnuit. Așa că am decis să fac autostopul prin Canada”, a spus ea.

De acolo, Dolan a mers mai departe în Australia, apoi pe tot globul.

„Am călătorit aproape trei ani”, își amintește Dolan.

În aceste aventuri de la începutul anilor 1980, Dolan, ținea jurnale de călătorie, dar și-a continuat și noul obicei de a-și trimite cărți poștale.

Le-a trimis la casa părinților ei din Canada, uneori sigilate în plicuri, astfel încât să își poată păstra unele dintre gânduri și aventuri private, departe ochii părinților.

După 40 de ani, Dolan este încă pasionată de călătorii și încă își trimite cărți poștale. De-a lungul deceniilor, ea și-a trimis sute de cărți poștale din călătoriile prin lume. În mod uimitor, toate au ajuns la destinatar – deși uneori cu întârziere de peste un an – și Dolan le-a păstrat pe toate ca amintire.

„Îmi povestesc nu numai despre unde am fost, ci și despre cine am fost în acea zi”, spune Dolan

Astăzi, Dolan are 64 de ani și locuiește în Vancouver, orașul care i-a trezit pentru prima dată dragostea pentru călătorii. A lucrat în administrație, economisind mereu bani pentru următoarea ei aventură.

În pandemie, Dolan și-a adunat toate cărțile poștale într-un singur loc.

„Le-am scos din jurnale, le-am scos din sertare – erau în locuri diferite – pentru a le pune într-un singur loc. Îmi amintesc că a fost copleșitor să le văd, a fost o experiență foarte personală,” spune ea.

Unele dintre cărțile poștale, acum vechi de peste 40 de ani, erau îngălbenite și decolorate. Multe conțin descrieri ale gândurilor și emoțiilor simțite atunci. Cele mai multe dintre cărțile poștale erau cu fotografii,, altele erau ilustrații sau reproduceri ale unor picturi sau opere de artă celebre.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri