Ce înseamnă că trăim în societatea "post-adevăr"

L-am urmărit pe Donald Trump cum ia în primire cea mai puternică funcție din lume. Mulți s-au întreabat cum poate să ajungă atât de departe un om care și-a mințit constant publicul.

Unii analiști consideră că e începutul unei noi epoci, a unei lumi post-fapte, post-adevăr.

O perioadă în care accentul nu se mai pune pe coerență și rațiune, ci pe senzațional, indiferent de costuri. Iar acest fenomen are o influență concretă asupra felului în care ne reprezentăm și administrăm lumea.

Îndoiala e produsul civilizației noastre

Ignoranța este un instrument strategic folosit în special de cei în poziții de putere pentru a abate atenția de la problemele societății.

Exemplul perfect este cazul industriei tutunului în care s-au răspândit permanent rapoarte care să pună sub semnul întrebării legătura dintre fumat și cancer. O replică a unui angajat din industria tutunului a devenit celebră: “produsul nostru este îndoiala”.

Într-un mod similar, think tank-uri precum The Heartland Institute încearcă să discrediteze știința care susține existența schimbărilor climatice cauzate de om.

În ciuda faptului că 97% dintre oamenii de știință susțin teza că oamenii au declanșat schimbările climatice, “experții” plătiți au reușit să împânzească talk-show-urile, știrile și editorialele cu informații care sugerează lipsa de credibilitate a datelor sau a consensului științific. Chiar dacă dovezile arătau contrariul.

Astfel de organizații creează rapoarte pseudo-academice pentru a contrazice rezultatele științifice și sunt responsabile de promovarea ignoranței.

Oamenii de știință folosesc un alt termen pentru “post-adevăr”. Poate ați auzit de epistemologie, studiul cunoașterii. Acest domeniu ne ajută să definim ce știm și de ce știm. Reversul este agnotologia, studiul ignoranței. Nu se discută prea des despre agnotologie - studierea absenței unui lucru (în acest caz cunoașterea) este mai dificilă. Agnotologia este în transformare. Acum scopul nu mai este generarea ignoranței, pentru că mass-media nu se preocupă mai deloc de validarea cunoașterii.

În agnotologia 2.0, adevărul devine irelevant. Sentimentul este cel care contează. Formatorii de opinie creează impact “argumente” bazate pe date oricât de fanteziste.

În trecut era nevoie de indivizi puternici, miliardari sau corporații uriașe pentru a genera manipulare. Astăzi, în era rețelelor sociale, oricine poate să emită informații false pentru a sădi îndoială.

Lucrul acesta a devenit evident în cazul “pizzagate”: în decembrie, o persoană a condus din Carolina de Nord până la o pizzerie din Washington DC ca să verifice dacă Hillary Clinton face trafic de copii. Ajuns acolo, a tras un foc de armă în aer și a speriat clienții și lucrătorii din pizzerie. Persoana a fost arestată iar proprietarul restaurantului a devenit subiect al hărțuielilor, toate acestea din cauza unor postări de pe Twitter ce conțineau informații false.

Coeziunea de grup bazată pe frică nu este favorabilă unor discuții lipsite de prejudecăți și nici rezolvării problemelor. Tot mai mult, frica indusă de ignoranță este calea sigură spre acumularea de xenofobie și populism.

Separarea faptelor de opinii în discursul public a dominat alegerile prezidențiale americane. Faptele nu mai contează iar nenumăratele minciuni și contradicții ale lui Donald Trump nu i-au afectat popularitatea. Publicitatea e bună în orice formă.

Se pune întrebarea dacă nu cumva avem acces la prea multă informație.

Poate că suntem inundați cu atât de multă informație încât nu putem să o descifrăm pe toată. Sau poate că e nevoie de prea mult timp și efort ca să verificăm veridicitatea fiecărei informații.

Poate că schimbarea modului în care știrile sunt livrate publicului duce la un jurnalism iresponsabil. Sau poate că din sistemul de educație lipsește un exercțiu al gândirii critice. Probabil e un amestec din toate acestea și încă ceva pe deasupra.

Venirea lui Donald Trump la Casa Albă a fost un apogeu al agnotologiei 2.0. Jurnalistul Fareed Zakaria spunea că în politică nu mai contează economia ci identitatea — în realitate problemele sunt mult mai adânci.

Întrebarea nu e dacă trebuie să fim în căutarea identității, faimei sau a opiniilor senzaționale și divertismentului. Problema este că activitatea colectivă pentru descoperirea adevărului a decăzut în toate formele sale.

Căutarea adevărului, evaluarea faptelor, identificarea prejudecăților și împărtășirea cunoașterii nu mai sunt niște atribute pozitive.

În agnotologia 2.0 însăși gândirea științifică se află sub asediu. Într-o epocă post-fapte și post-adevăr putem foarte simplu să decădem ca specie.

Titlul aparține editorului secțiunii (follow)

Copyright: The Conversation