Sari la conținut

Homeschooling: pro și contra

În ultimele decenii, homeschooling (școlirea acasă) a căpătat un avânt deosebit în lumea occidentală. La începutul deceniului, doar în Statele Unite numărul copiilor care învățau acasă era estimat la aproximativ 2 milioane.

Pornită în SUA ca o mișcare educațională izvorâtă din neliniștile unor grupuri religioase (că școala seculară le diluează riturile și educația religioasă n.r.), homeschooling a devenit peste Atlantic un fenomen semnificativ din punct de vedere cantitativ, care angrenează familii foarte variate din punct de vedere cultural.

Thousands Of Palestinian Families Suffer Under The Threat Of Violence

Foto: Guliver/Getty Images

Homeschooling în Europa

În Europa ponderea copiilor educați în regim de homeschooling este mai mică de 0,1% (cu excepția Marii Britanii). Fenomenul este în continuare unul cu o amploare mult mai mare în Statele Unite, decât în alte țări dezvoltate ale lumii.

Marea majoritate a țărilor dezvoltate au permis și au reglementat homeschooling, cu unele excepții, așa cum arată sinteza lui Kunzman. Notabil este cazul Germaniei, unde homeschooling este strict interzis cu argumentul că se previn astfel efectele de slăbire a coeziunii sociale ale școlirii acasă. Pentru mulți dintre susținătorii școlirii acasă, educația formală, de obicei seculară, îi împiedică pe copiii din anumite comunități religioase să practice și să învețe normele și ritualurile proprii — acesta fiind și principalul argument al celor care luptă pentru modificarea legislației actuale în Germania (Aschmutat 2015).

Există și în România câteva grupuri care sprijină școlirea acasă — o simplă căutare pe internet ne trimite imediat pe paginile lor și ne permite o impresie asupra afinităților lor. Promovarea acesteia se bucură de sprijinul unor puternice grupuri de lobby active mai ales în Statele Unite ale Americii.

Școlirea acasă (homeschooling) poate fi clasificată, din punctul de vedere al organizării în două categorii:

  • homeschooling structurat: învățarea se face urmărind un curriculum, cu intervale de învățare clar prestabilite, cu obiective bine definite;
  • homeschooling nestructurat: denumit și deșcolire (unschooling) învățarea se face nefocalizat, neorganizat, în timpul rămas la dispoziție după efectuarea altor activități.

Ce spun cercetările despre homeschooling?

Homeschooling a fost comparat în numeroase feluri cu școala convențională, dar pentru că obiectivul manifest al educației moderne este transmiterea cunoștințelor sau a competențelor cele mai multe studii de acest gen s-au concentrat asupra performanțelor școlare.

În sinteza lor, Neumann și Guterman (2016) arată că marea majoritate a comparațiilor de acest gen indică performanțe mai bune ale copiilor educați acasă în mod structurat comparativ cu cele ale copiilor educați la școală. În schimb, cei care învață acasă în mod nestructurat au performanțe la teste standardizate mai slabe decât cei care învață la școală.

Nu doar rezultatele școlare au suscitat scepticism referitor la școlirea acasă. Criticii contestă în mod repetat capacitatea de a transmite competențe sociale și adeziunea la valori precum toleranța față de diversitate, încrederea socială, reciprocitatea. În mod natural, acestea ar depinde de interacțiunile intense din contextele școlare. Diversele studii care au abordat aceste teme au constatat absența unor diferențe semnificative între copiii educați în școli și cei instruiți acasă (Kunzman și Gaither 2013).

Dar lucrurile nu sunt atât de simple.

Deși numărul studiilor care abordează efectele educației acasă este foarte mare (Kunzman și Gaither au trecut în revistă peste 300 de astfel de cercetări), cvasitotalitatea lor au deficiențe metodologice, ceea ce face imposibilă generalizarea rezultatelor. Lipsesc suficiente studii care să includă eșantioane aleatoare de copii sau absolvenți beneficiari ai educației de acasă — majoritatea cercetărilor se mulțumesc cu loturi auto-selectate de persoane incluse în sistemul homeschooling.

Cu alte cuvinte, în ciuda puzderiei de studii, există puține dovezi empirice credibile în favoarea sau împotriva homeschooling.

Nu este lipsit de importanță faptul că părinților copiilor implicați în astfel de forme de educație li se recomandă să participe în studii de evaluare doar dacă acestea sunt organizate de grupuri de lobby pentru homeschooling (Kunzman și Gaither 2013).

În cele din urmă, adepții școlirii acasă nu urmăresc în întregime aceleași obiective educaționale ca și cei ai învățământului de masă astfel că, în optica lor, comparații care pleacă de la premisa că țintele educației sunt aceleași sunt incorecte.

Cum a apărut învățământul de masă și ce urmăresc adepții homeschooling?

Cu toată această ambiguitate, perspectivele privind școlirea acasă sunt deosebit de polarizate, împărțirea în tabere calificând tema ca fiind una tipică pentru un așa-zis conflict simbolic. Ca și în cazul altor teme de politică simbolică, precum avortul sau homosexualitatea, avem de-a face cu confruntarea pentru legitimitate a unor grupuri cu viziuni radical diferite despre relația dintre stat, familie și persoane.

Este important de notat faptul că adepții școlirii acasă contestă privilegiul statului de a înregimenta toți copiii de vârstă școlară în mecanismele și procesele educației formale. Învățământul de masă gratuit (dar cel mai adesea obligatoriu) este o caracteristică definitorie a statului național, alături, de exemplu, de armata națională.

Introducerea obligativității învățământului de masă în secolele XVIII-XIX, în primul rând în Prusia și Franța, a fost justificată de necesitatea creșterii eficienței utilizării resurselor umane ale țărilor respective în condițiile unei acerbe competiții geopolitice. Obiectivul educației de masă a fost în primul rând omogenizarea culturală în scopul creșterii capacității de mobilizare politică, militară și economică (Graff 1991; Meyer, Ramirez și Soysal 1992; Weber 1976).

Sunt notabile, în acest sens, cuvintele rostite de Napoleon în 1805:

„Dintre toate problemele politice aceasta [a educației] este probabil cea mai importantă. Nu poate exista o organizare politică ferm stabilită dacă nu există un corp profesoral cu principii bine consolidate. Dacă copilul nu este învățat de mic că trebuie să fie republican sau monarhist, catolic sau liber-cugetător, statul nu va constitui o națiune; va fi așezat pe fundamente incerte și mișcătoare; și va fi expus în mod constant la dezordini și schimbare.”(apud Reisner 1922 p. 35, traducerea mea)

De aceea nu cred că exagerăm dacă spunem că mișcarea homeschooling înseamnă mult mai mult decât o reacție la ineficiența sistemelor de învățământ publice. Foarte mulți părinți ai copiilor din învățământul formal sunt nemulțumiți de acesta și totuși nu adoptă școlirea acasă.

Ea face parte dintr-o serie lungă de contestări ale instituțiilor statului național modern, care pot lua cele mai curioase forme, dar care în general privesc granițele expertizei și ale autorității statului asupra individului.

Puteți consulta bibliografia articolului aici.

Despre autor: Adrian Hatos este profesor de sociologie, director al Școlii Doctorale de Sociologie la Universitatea din Oradea. Predă Sociologia Educației, Politici Educaționale și Metodologia Cercetării în Științele Sociale. A publicat manualul de „Sociologia educației” (Editura Polirom, 2006) și din când în când activează în calitate de expert în proiecte educaționale sau de dezvoltare comunitară. Este vicepreședinte al Societății Sociologilor din Români și instructor la Școala Doctorală a Universității din Debrecen.

Titlul și intertitlurile aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)