Tonomate cu veşti bune

Radu Paraschivescu Data actualizării: Data publicării:
horoscop-1

„CAPRICORN. E o perioadă bănoasă şi poate reuşiţi să semnaţi încă un contract sau să vă asiguraţi o colaborare lucrativă.” „BERBEC. O persoană dragă vă sună ca să vă întâlniţi şi să luaţi masa împreună, pentru consolidarea relaţiei.” „TAUR. Un proiect intră în linie dreaptă, iar cu banii câştigaţi vă veţi cumpăra o altă maşină.” „FECIOARĂ. Sunteţi pe punctul să ieşiţi la rampă cu ceva nou, care să vă aducă faimă şi o meritată avansare.” „BALANŢĂ. Ajungeţi la consens cu nişte parteneri de afaceri pentru un succes sporit în domeniu.” (De)cupajul provine din horoscopul de dimineaţă al ProTV-ului, unde, după mai bine de două decenii de carieră, Neti Sandu pare hotărâtă să ameninţe longevitatea profesională a lui Mugur Isărescu.

Neti Sandu nu e singura furnizoare de horoscop, nici pe departe. Potrivit sloganului „Horoscopul scuză mijloacele”, o mulţime de emisiuni TV, matinale sau nu, taie felii din tortul împlinirii şi ni le pun în farfurie. Întâlnirea cu horoscopul devine aproape inevitabilă. Înainte să te speli pe dinţi, afli că „săgetătorii îşi rezolvă o problemă de suflet”. Duci cafeaua la gură tocmai când eşti anunţat că „leii au parte de multă pasiune”. Te pregăteşti să ieşi pe uşă, dar vocea prezentatoarei îţi dă de veste că „peştii pot primi nişte bani” (îţi vine să ricanezi şi să completezi ştirea cu „dacă fetiţele fac rost de clienţi, în ciuda ploii”). Revista de front a zodiilor găseşte pe toată lumea veselă, fericită şi împăcată. Nu se vede firicel de nor pe cerul albastru al horoscopului.

Se impun câteva întrebări, de bună seamă. Prima ţine de conţinutul fără excepţie pozitiv al acestei rubrici, care subînţelege ideea de pansament afectiv. De ce nu se dau şi veşti proaste la rubricile TV (şi din ziare) ale horoscopului? De ce e totul trandafiriu şi aromat? De ce scorpionii şi fecioarele nu au parte şi de veşti mai puţin plăcute? Nu de lucruri dramatice sau catastrofale, nu de traume sau de ghinioane sinistre, dar de ceva care să iasă măcar un pic din şotronul armoniei zâmbitoare. Chiar aşa, de ce nu încasează nimeni o amendă pentru parcare neregulamentară? De ce nu e nimeni surprins fără bilet în autobuz? De ce nu pierde nimeni trenul? De ce nu contractează nimeni un guturai banal? Lucrul e cu atât mai derutant cu cât apetitul pentru programele de ştiri despre violuri, electrocutări sau accidente de maşină nu scade. E adevărat, suntem mari consumatori de veşti proaste care-i privesc pe alţii, nu pe noi.

A doua întrebare ţine de inconsecvenţa dinăuntrul consecvenţei. Heralzii horoscopici vestesc numai de bine, dar de multe ori se contrazic între ei. Dacă la ProTV cei care câştigă la loto sunt gemenii, la Antena 1 norocul dă peste raci. Dacă pe postul public succesul profesional îi saltă în schemă pe vărsători, la Prima TV beneficiarii sunt taurii. Berbecul primeşte la Realitatea ceea ce obţine leul la TV City şi tot aşa. Cine are curiozitatea să confrunte hatârurile de destin ale zodiilor într-o zi anume, la întâmplare, va constata că ele diferă de la un post la altul. Şi atunci nu-ţi rămâne decât să te întrebi cum e cu putinţă un asemenea ghiveci? Oare rostul primar al horoscopului e să umple două minute de emisiune? Iar lipsa de conţinut poate trece atât de uşor drept conţinut?

A treia întrebarea se referă la durata şi rezistenţa acestor produse care pot fi numite, fără teama de-a greşi, însăilări sau încropeli. Cum se explică longevitatea horoscopului din emisiunile noastre de televiziune? Cum se numeşte elementul care conferă atractivitate, miză şi interes unor asemenea modalităţi de pierdere a timpului? O explicaţie poate fi stăruinţa cu care insistă românul să fie minţit frumos. În fond, dacă la fiecare rundă de alegeri dăm crezare unor promisiuni care trec de multe ori dincolo de utopic, de ce nu i-am crede şi pe toboşarii matinali ai horoscopului, chit că oferta lor se încalecă neîndemânatic şi jenant cu a concurenţei?

Singurul lucru pe care-l afli urmărind horoscopul e că nu afli nimic. Şi asta nu doar fiindcă există oameni care se pricep să vorbească fără să spună ceva, ci şi fiindcă furnizorii de veşti bune şi-au luat de la o vreme precauţia registrului prezumtiv. Primind pesemne critici de la unii privitori care au confruntat oferta zodiacală cu realitatea şi au descoperit un decalaj enorm, furnizorii în cauză şi-au reformulat aşa-zisele informaţii. „Vei câştiga la loto” devine „Aţi putea să câştigaţi la loto”, iar „Soţul vă va duce într-o excursie la Florenţa” se preschimbă în „Soţul ar putea să vă ducă într-o excursie la Florenţa”. Dacă nu câştigaţi nimic şi dacă, în loc de Toscana, rămâneţi în Dristor, Tomis III, Craioviţa sau Mănăştur, asta nu mai e vina nimănui. Şi, fireşte, prezumtivul rezolvă şi gogoşi mai mari, din categoria „U2 ar putea să concerteze la Teheran” sau „Neymar Jr. ar putea să se transfere la Recolta Urzicuţa”. Vă rămâne doar să deschideţi televizorul-tonomat şi în ziua următoare, în aşteptarea unei alte veşti bune. Sau a unui erzaţ.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri