Sari la conținut
News Alert

ASU Politehnica, în curtea școlii

O parte dintre jucătorii celor de la ASU Politehnica Timișoara s-au întors în liceu, însă tot pe terenul de fotbal. Alb-violeții au întâlnit astăzi o echipă a Colegiului Tehnic Azur, din oraș, într-o acțiune menită să promoveze duelul pe care timișorenii îl au, duminică, pe Dan Păltinișanu, cu marea rivală, UTA Bătrâna Doamnă. Vucea, Birău și compania au intrat pe teren, în vreme ce Gălan, Blănaru sau Mera le-au făcut galerie de pe margine. Căpitanul bănățenilor nu s-a băgat la joc și va lipsi pe teren și la finele săptămânii, din cauza unei suspendări.

"Joacă cei mai tehnici, eu nu mă bag la meciurile astea... imi e frică să nu îi lovesc pe copiii... glumesc! Urmează un meci special, ne încărcăm astăzi pozitiv și sper ca duminică băieții să facă un rezultat mare, să fie mândri suporterii de noi", spune Ioan Mera, căpitanul lui ASU Politehnica.

"Ne era dor fiecăruia să ne întoarcem în curtea liceului să facem un fotbal. E un sentiment plăcut să știi că lumea te apreciază și vrea să joace împotriva ta. Jucăm cu zâmbetul pe buze, nu ne luăm gândul de la meci însă", completează Ionuţ Vucea.

Alb-violeții așteaptă o asistență numeroasă la derby-ul cu UTA. Jucătorii au împărțit bilete tuturor celor prezenți la acțiune.

"Din câte știu s-au vândut destule bilete și mai sunt multe zile până la ora meciului. Sper să fie alături de noi toți și să ne împingă spre victorie, pentru că e foarte important să îi batem, toți își doresc să bata UTA", a mai spus Ioan Mera.

10 lei este prețul unui tichet de intrare. Până acum s-au vândut aproximativ 4.500 de bilete la jocul de pe Dan Păltinișanu. Peste 1.000 de arădeni și-au anunțat prezența în tribune. ASU Politehnica - UTA Bătrâna Doamnă este duminică, de la ora 19, în direct, la Digisport 1.