Digi24 BRAŞOV. Luiza Costan: Cu noi, telespectatorii vor descoperi oameni excepţionali

Data publicării:
luiya 202-38851

Ai în spate o adevărată carieră de televiziune? Ce a fost cel mai greu în toţi aceşti ani?

După 7 ani petrecuţi în presă îmi vin în minte multe momente frumoase, amuzante sau chiar şi cele dificile. Începutul a fost greu, emoţiile de debut au fost mari. Îmi aduc aminte cum îngheţam iarna la ştiri pe DN1A la Cheia sau pe la Pădurea Bogatii unde erau multe tiruri înzăpezite şi maşini blocate care nu mai înaintau de cteva ore. Un moment greu, din punct de vedere emoţional, a fost când am plecat la o ştire şi am avut impresia că sunt în distribuţia unui film.

Am plecat din redacţie cu gândul că merg la un accident, dar pe parcurs am aflat că un tată disperat, care nu-şi mai văzuse copilul de 2 ani, l-a furat de lângă bunic (socrul bărbatului) şi a plecat cu maşina cu cel mic. În încercarea de a-l opri, bunicul s-a aruncat în faţa maşinii. A urmat apoi o urmărire pe Valea Prahovei. În prima maşină erau tatăl şi copilul, în a doua eu şi operatorul, iar în a treia mama şi bunicul încercând să-şi recupereze copilul. A fost un moment dramatic, am stat de vorbă cu un om topit de dorul copilului şi cu un copil care nu voia să se mai dezlipească de tatăl pe care nu-l văzuse de mult timp.

Deşi a trebuit să fiu obiectivă şi să prezint evenimentul aşa cum s-a petrecut, nu am putut să nu fiu marcată de această situaţie tristă şi emoţionantă totodată.

Te-ai întors acasă, ai renunţat la Bucureşti pentru Digi24 Braşov... Ce te-a făcut să alegi această echipă?

După 4 ani în Bucureşti am simţit că vreau să mă întorc acasă, să fiu alături de oamenii pe care îi iubesc, de soţul meu şi de familia mea. Obosisem cu toţii să facem naveta, aşa că am revenit acasă. Digi24 s-a arătat de la început un post serios, imparţial, obiectiv, cu o tehnologie superioară, cu oameni pregăţtiţi. M-a încântat ideea de a face parte din această echipă odată cu lansarea staţiei regionale Digi24 Braşov. Aşa puteam să îmi continui activitatea în domeniu şi în acelaşi timp să fiu acasă.

Le vei aduce braşovenilor, seară de seară, acasă, ştirile. La ce să se aştepte cei din faţa micului ecran?

Luiza Costan

Eu am mare încredere în acest proiect. Avem o echipă serioasă, harnică, obiectivă. Suntem oameni care au experienţă în domeniul ştirilor care pot distinge o informaţie cu adevărat importantă de o simplă bârfă. Aici telespectatorii vor vedea subiectele de interes regional prezentate într-o manieră clară şi imparţială. Vor avea prioritate subiectele documentare, de actualitate, telespectatorii vor descoperi urmărind Digi24 Braşov oameni excepţionali care se remarcă prin talente deosebite sau care au ajuns la cel mai înalt nivel prin multă muncă. În ceea ce priveşte administraţia publică regională sau politica regională telespectatorilor le vor fi prezentate situaţiile, dar vor fi lăsaţi să tragă singuri concluziile, nu vor fi influenţaţi.

Ai emoţii pentru prima emisie, mai ales că vei prezenta primul jurnal Digi24 Braşov?

Bineînţeles că am emoţii! Ele nu pot lipsi dacă faci un lucru din tot sufletul, nu ai cum să fii de piatră sub masca experienţei. Telespectatorul vede că eşti om. Emoţiile pot fi constructive şi sunt sigură că nu vor face decât să îndulcească primul jurnal Digi24 Braşov.

Ai un moment amuzant prin care ai trecut când erai în direct?

Da! Au fost foarte multe momente amuzante. Se întâmpla să intru fără sunet şi să vorbesc la televizor, dar să nu mă audă nimeni, sau când prezentam o ştire să mă uit într-o cameră greşită dintr-o neînţelegere. Cel mai amuzant moment s-a întâmplat acum 2 ani chiar în Ajunul Crăciunului, când deşi nu eram cablată colegii mi-au dat legătura. Nu aveam nici cască, nici lavalieră. Cu prezenţă de spirit, colegul meu de platou s-a ridicat şi în direct mi-a pus lavaliera lui pe gulerul cămăşii mele, iar după ce mi-am terminat intervenţia mi-a urat ca Moş Crăciun să îmi aducă şi mie o lavalieră. A fost unul din cele mai amuzate momente de care am avut parte în direct.

Ai vreun regret că ai părăsit Capitala?

Nu. Nu îmi pare rău că am plecat din Bucureşti. Merg acolo de câte ori am ocazia, pentru că în 4 ani mi-am facut mulţi prieteni. Bucureştiul, din punctul meu de vedere, este o adevărată capitala cu bune şi cu rele.

Ce-ti doreşti de la Digi24 Braşov?

Îmi doresc să fie mereu o adevărată echipă, să aibă multe idei şi putere de muncă, răbdare şi inspiraţie.

Cum a fost adaptarea cu echipa de la Digi24? Ce au spus părinţii tăi când au auzit că vei prezenta, de la Braşov, ştirile?

Totul s-a petrecut repede şi a fost destul de uşor. Asta pentru că pe foarte mulţi dintre colegi îi cunoşteam deja de câţiva ani. Cu unii lucrasem, cu alţii mă întâlnisem pe teren. Părinţii mei au fost încântaţi pentru că deja deveniseră telespectatori fideli Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
DIGI24 BRASOV
O nouă grilă de programe la Digi24 Braşov
2 ANI DIGI 24 BRASOV 171214
Primii doi ani cu Digi24 Braşov
HOCHEI CORONA
HOCHEI. Corona pierde prima bătălie din finala Ligii MOL
MEDIESEAN PREMIAT VO
Digi24 Braşov a premiat un tânăr din Mediaş
CONCURS DIGI24 VO
Concursul Digi24 Brașov - Primul An
Partenerii noștri