Sari la conținut

Flautul de aur a răsunat în Sibiu

Instrumentul valorează peste 100.000 de euro, dar proprietarul său spune că nu se gândește prea mult la hoții care ar putea fi tentați de flautul său.

"Nu mă preocupă atât de mult. Știu că un instrument cu coarde este de zece ori mai scump decât un flaut din aur. Așa că, dacă aș fi un hoț, nu m-aș concentra pe furatul flautelor", spune instrumentistul Dieter Flury.

Nu mulți flautiști au însă privilegiul să țină în mână un flaut fabricat în totalitate din metalul prețios.

"Ne-am bucura dacă am avea și noi prilejul să oferim instrumentiștilor noștri asemenea instrumente. Bineînțeles că pun în valoare artistul, mai mult decât o fac niste instrumente mai puțin... eu știu, mai puțin importante", spune Ioan Bojin, directorul Filarmonicii din Sibiu. 

Concertul pe care Dieter Flury l-a susținut la Sibiu s-a desfășurat cu sala plină.

"E ceva mult mai deosebit decât ce am văzut până acum și ce am audiat până acum. Am așteptat, într-adevăr, să vină ziua de azi. Am văzut în program demult, având abonament. Da, a fost foarte plăcut", a spus un spectator.

"Este foarte, foarte sensibil şi foarte precis, astfel încât putem să auzim toate sunetele diferite, foarte bine. Așa că am fost foarte impresionat de calitatea sa", spune alt spectator.

Concertul susținut de prim-flautistul Filarmonicii din Viena pe scena Sălii Thalia a fost singura reprezentație de acest fel pe care Dieter Flury a dat-o în România.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu