Sari la conținut

HANDBAL. Meciuri importante de pregătire

În acest final de săptămână la Braşov, are loc Memorialul Dumitru Poescu Colibaşi, iar săptămâna viitoare, în Capitală, Corona se va duela cu forţe ale Europei, în cadrul turneului Bucharest Trophy. Perioada de pregătire a fost foarte bună pentru elevele lui Burcea şi Berbece care sunt neînvinse în jocurile amicale.

"Atmosfera este foarte bună, din punctul meu de vedere a fost mereu bună şi ne dorim ca, de la meci la meci, să progresăm şi atunci când începe campionatul să fim într-o formă cât mai bună să putem să câştigăm fiecare meci", spune Cristina Zamfir - jucătoare Corona Braşov.

Testele din următoarea perioadă îi vor edifica şi mai mult pe tehnicienii braşoveni asupra potenţialului echipei, înaintea unui sezon dificil dar şi echilibrat.

"CSM Bucureşti pleacă indiscutabil cu prima şansă la disputarea trofeelor în sezonul 2015-2016. Iar pe Baia Mare am bătut-o, vom încerca şi sezonul ăsta, nu este o echipă slabă, eu o integrez mai mult în cele 7 echipe care se vor lupta de la egal la egal pe parcursul campionatului", a declarat Bogdan Burcea - antrenor Corona Braşov.

O veste bună pentru staff-ul şi fanii Coronei este revenirea la antrenamente a interului Adriana Ţăcălie. Jucătoarea a lipsit peste 8 luni de pe teren în urma unei accidentări la urmăr.

"Am fost foarte bucuroasă că revin la primul antrenament după o perioadă mai lungă după accidentare, mă simt bine sper să mă simt din ce în ce mai bine, şi cât de curând să intru şi în meci", spune Adriana Ţăcălie - jucătoare Corona Braşov

Între timp, se pregătesc separat, din cauza accidentărilor, Georgiana Ciuciulete şi Denisa Dedu, dar ele pot fi folosite de la începerea truneului braşovean.

Redactor: Adrian Susanu
Operator: Alex Apetroae