Sari la conținut

Toxinfecţie alimentară la o pensiune din Moieciu de Sus

Până la această oră 8 persoane au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase, însă se pare că este vorba de 18 oameni care au acuzat stări de greaţă, convulsii şi vărsături. Un echipaj al ambulanţei se află la complexul turistic din zona Moieciu pentru a consulta şi alte persoane care susţin că se simt rău. Pacienţii spun că au început să se simtă rău după ce la micul dejun au mâncat o omletă.

Pe de altă parte reprezentanţii complexului turistic spun că acest lucru este exclus şi asta pentru că mâncarea lor era proaspătă iar cei care se simt rău acum au petrecut până dimineaţă şi au consumat alcool în exces. Aşa se explică stările de greaţă, susţin reprezentanţii complexului. Cei 18 fac parte dintr-un grup de 150 de persoane care au participat la un team building, însă ceilalţi membrii ai grupului nu au prezentat niciun simptom.

La faţa locului au mers şi reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor care verifică alimentele şi felul în care acestea au fost depozitate şi preparate.