Sari la conținut

Kurban bayramı mübarek olsun! Comunitatea musulmană celebrează Sărbătoarea Sacrificiului 

 

Prima zi a acestei sărbători începe cu o slujbă specială la geamie, după care oamenii sacrifică un batal sau merg la cimitr pentru a-şi cinsti morţii.

Iusuf Murat, muftiul Cultului Musulman din România: Sacrificarea acestui animal semnifică apropierea faţă de bunul Dumnezeu şi sperăm că prin această jertfă noi să ne apropiem de el şi să ne primim răsplata în urma acestui sacrificiu.

Înainte ca berbecul să fie sacrificat, se face un ritual de rugăciuni.

Fucigi Memet, imam: Comemorăm examenul greu prin care a trecut profetul Ibrahim împreună cu fiul său unde a trebuit să aleagă între dragostea faţă de Allah şi propriul fiu şi a ales dragostea de Allah.

După ce ovinele sau bovinele au fost sacrificate, gospodinele se apucă de gătit. Tradiţia spune că batalul trebuie să aibă mininum doi ani atunci când e tăiat.

Carnea trebuie împărţită în trei părţi egale: o parte celor săraci, o parte celor apropiaţi, iar a treia familiei. În familie sărbătoreşte şi Bari Ghiulnaz. Are 68 de ani, 4 copii şi 3 nepoţi, iar la fiecare sărbătoare importantă se strâng toţi la masă şi o umplu cu bunătăţi.

Bari Ghiulnaz: Sarmale, ciorbă, friptură, cu două zile înainte facem baclavale. Pentru familie, un picior (de vită, batal - n.r.) trebuie să îl fierbi şi se serveşte numai zeama de la kurban şi carnea atât.

După ce mânâncă toată familia, urmează o rugăciune prin care credincioşii îi mulţumesc lui Allah pentru masa bogată, iar copiii musulmanilor merg întreaga zi la colindat.

În România sunt aproximativ 70.000 de musulmani, dintre care 85 la sută locuiesc în judeţul Constanţa.

reporter: Luiza Nicolae
operator: Alexandru Brînzaru