Sari la conținut

Nava de cercetare, bună de casat. INCDM "Grigore Antipa" va avea o navă nouă de 7 milioane euro

 

Victor Sterian se află la comanda navei de cercetare "Steaua de Mare" de 18 ani. Spune că orice ambarcaţiune este casată după 20 de ani de folosinţă, dar pescadorul Institutului a împlinit 33 de ani! Consumă foarte mult - până la 100 de litri de combustibil pe oră şi se deplasează cu doar şapte noduri, adică aproape 13 km pe oră.

Victor Sterian, comnadant "Steaua de Mare": "Reparaţiile sunt din ce în ce mai costisitoare, piesele de schimb se găsesc mai greu pentru tipul acesta de motoare, pentru tipul acesta de instalaţii. Au mai cedat tubulaturi, însă, ţinînd cont de experienţă, am tras de ea cât s-a putut. Suntem cam la capătul puterilor şi noi."

În vremurile bune, nava a fost plecată în misiuni de cercetare atât în Marea Neagră, cât şi în Oceanul Indian sau în Marea Mediterană. La puţin timp după ce s-a încheiat ultima misiune, în decembrie anul trecut, o piesă fără de care nava nu se poate urni din loc a plesnit. Mecanicul şef se chinuie de câteva zile să o repare.

Oancea Chiru, mecanic: "La atâţia ani...se prezintă bine. Şi-a făcut treaba? Şi-a făcut şi şi-o mai face. Cam cât mai duce aşa? Asta o s-o ducă până ies la pensie şi o las la copiii mei."

Şapte milioane de euro din bani europeni va cheltui Institutul pentru o navă nouă de cercetare. Este personalizată şi va avea sisteme de navigaţie ultramoderne, comunicaţii de ultimă generaţie, prin satelit, spre deosebire de cele cu care este dotată Steaua de Mare, care nu funcţionează la o distanţă mare de ţărm.

Simion Nicolaev, director INCDM "Grigore Antipa": "Vor exista trei laboratoare: un laborator umed, un laborator uscat şi un laborator pentru stocarea datelor, unde echipa de cercetare va lucra în permanenţă şi vom avea posibilitatea să preluăm aceste date, aceste informaţii, pentru că majoritatea echipamentelor sunt pentru prelevări în timp real."

Înlocuitoarea Stelei de Mare va ajunge la Constanţa abia anul viitor. Acum, constructorii italieni o proiectează şi stabilesc cu ce va fi dotată.

reporter: Oana Manoilă
operator: Alexandru Brînzaru