Sari la conținut

Somnul la volan, un pericol real. România, locul doi în topul accidentelor auto din U.E.

Potrivit specialiştilor, persoanele care parcurg distanţe mari sau pleacă în concedii, ar trebui să evite să conducă pe timpul nopţii sau după-amiază, pentru că oboseala la volan se instalează cu precădere în aceste momente din zi.

Subcomisar Ciprian Sobaru, SPR Constanţa: Conducând un autovehicul toată noaptea, 4-5-6-7 ore, automat se creează un mediu propice somnului."

În plus, specialiștii au observat că există mai multe stadii ale oboselii la volan - de la oboseala ușoară, la ațipire și apoi la adormire.

Mihaela Rus, coordonatorul proiectului: "Accidentele pe fondul oboselii se produc înainte cu câţiva kilometri de a ajunge la destinaţie, datorită acestei epuizări fizice şi psihice."

De cele mai multe ori, oboseala la volan este asemănată cu o altă cauză foarte gravă de producere a accidentelor şi anume neatenţia.

Ca să îi determine pe şoferi să se urce odihniţi la volan, Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră în parteneriat cu diverse instituții din Constanța desfăşoarăpână în septembrie campania Somnul la volan.

În cadrul proiectului vor fi distribuite peste 10.000 de materiale informative în staţiuni şi în municipiul Constanţa.

reporter: Luiza Nicolae
operator: Cătălin Vârban