Sari la conținut

BASCHET. Phoenix aşteaptă banii pentru transferuri

Florin Nini - manager Phoenix Galaţi: "În acest moment suntem în tratative, există un răspuns pozitiv şi e un lucru care ne bucură. Dar ne trebuie o sumă, pentru că de la acea sumă ne putem face un buget de salarii corespunzător. La băieţi este mult mai greu, nivelul este foarte sus, am rămas 12 echipe. S-au concentrat valoric atât jucătorii români, cât şi jucătorii străini şi este un efort foarte mare".

Managerul Phoenix este convins că autorităţile locale vor aloca o sumă cu care Phoenix să îşi îndeplinească obiectivul anul acesta, mai exact rămânerea în Liga Naţională masculină.

Florin Nini - manager Phoenix Galaţi: "Cred că e bine şi sunt alături de noi în ideea de a ne ajuta să creştem în continuare pentru că numai aşa putem ajunge acolo unde ne propunem. Adică să facem performanţe bune, să avem public în săli, copii care să aleagă sportul ca un mod de viaţă. Şi sigur că, din lucruri pozitive cresc adevăraţii campioni".

Phoenix Galaţi a promovat în Liga Naţională după un sezon perfect. Sportivii antrenaţi de Florin Nini au obţinut numai victorii în turneele semifinal şi final, reuşind promovarea de pe primul loc.

Galaţiul va avea, astfel, o echipă masculină în prima ligă după 15 ani de absenţă.

reporter: Marius Ţuca
operator: Bogdan Cazacu