Sari la conținut

Colegiul Cuza rămâne în Centru

Singura soluţie agreată de conducerea Colegiului ar fi fost ca unitatea de învăţământ să se mute într-o clădire veche a Universităţii „Dunărea de Jos", însă această variantă a picat.

Prin urmare, elevii vor fi nevoiţi să înveţe în aceeaşi clădire improprie, şubredă şi cu toaleta în curte.

Silviu Bacalum, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: "Înţelegerea era ca noi să facem nişte reparaţii, avizul de la juridic s-a împotmolit pentru că nu avem voie să facem investiţii pe terenul pe care nu suntem proprietari".

Ulterior, reprezentanţii Primăriei au cerut Inspectoratului Şcolar să ia în calcul mutarea Colegiului Cuza la Liceul de Marină sau la Grupul Şcolar Traian, însă atât conducerea şcolii şi părinţii nu au vrut să audă de această posibilă variantă.

Diamanta Bulai, inspector şcolar judeţean: "Liceul Cuza va funcţiona în aceeaşi clădire. Primăria ne-a cerut ca în fiecare an şi exsită aceste discuţii de foarte mult să identificăm noi spaţii unde s-ar putrea muta colegiul Naţional Al I. Cuza, dar nu exsită aceste spaţii".

Georgeta Chifu, director Colegiul Naţional AL.I. Cuza: "Dacă spaţiul este adecvat, normal că ne putem muta oricând. Dar să ne găsească un spaţiu adecvat şi într-o zonă specifică liceului nostru, cu tradiţia renumelui".

Singura posibilitate de a muta elevii de la Cuza este finalizarea campusului început la Şcoala Nr. 7, început în 2009 şi abandonat din cauza lipsei finanţării.

Pentru clădirea în care funcţionează în prezent Colegiul Cuza, Primăria plăteşte, lunar, o chirie de 9.000 de euro comunităţii evreieşti.

reporter: Cornelia Mazilu
operator: Marian Munteanu