Medicii psihiatri fug de Vaslui. Medicilor li se oferă şi o locuinţă, dar nimeni nu vrea un post

Data publicării:
MEDIC CU SPATELE

Florin Stoian este unul dintre cei doi medici psihiatri care lucrează la Spitalul din Murgeni. A venit aici în urmă cu aproape cinci ani şi, până anul trecut, a trebuit să facă singur faţă celor peste 110 bolnavi. Acum, mai are un coleg, însă recunoaşte că munca este istovitoare, mai ales că zilnic face naveta câte 80 de kilometri dus-întors de la Bârlad.

”A fost destul de solicitant, încă de la început, chiar un pic m-am panicat. Am mare nevoie de colegi. Din păcate cei mai mulţi optează pentru posturi mai bine plătite,” povestește tânărul.

Potrivit legii, un medic psihiatru ar trebui să aibă în îngrijire cel mult 25 de bolnavi. În realitate însă, la Murgeni medicii au de două ori mai mulţi pacienţi. Spitalul ar mai avea nevoie de încă trei medici, dar posturile sunt neatractive.

Ionel Carp, managerul Spitalului de Psihiatrie din Murgeni: ”De-a lungul anilor, am avut scoase la concurs şi au fost şi ocupate posturi de medici rezidenţi pentru spitalul Murgeni, dar la terminarea rezidenţiatului vin, văd unitatea şi ne spun la revedere.”

Nici salariul nu îi motivează.

”2.000 de lei este salariul unui debutant. Medicul psihiatru nu face numai psihiatrie, face şi medicină internă şi pediatrie şi chirurgie şi ginecologie, în funcţie de cazurile care se prezintă la compartimentul de gardă,” explică Lilica Oţel, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie din Murgeni.

Conducerea spitalului a amenajat chiar şi o locuinţă de serviciu ca să-i scutească pe medici de navetă sau chirie, dar tot fără succes.

Ioan Bută, primar Murgeni: ”Avem în momentul de faţă două apartamente pe care le putem pune la dispoziţie. Dacă vor veni alţi medici care să ceară locuinţă  am avea.”

Conducerea Spitalului de Psihiatrie din Murgeni are însă o speranţă. Un tânăr rezident aflat în anul al treilea va veni să profeseze aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...