Sari la conținut
News Alert

Ministerul Educaţiei a început procedura de demitere a rectorului UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae

Agenţia Naţională de Integritate a solicitat încă de atunci revocarea din funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi din cea de rector al Universităţii. Ministerul Educaţiei a precizat că procedura de demitere a lui Vasile Astărăstoae din poziţia de rector a început, însă nu s-a menţionat în ce stadiu se află şi nici când va fi încheiată.

"Nu comentez deloc. Ministerul poate să facă, o să discutăm, nu este o problemă. Este o problemă strict juridică şi o să vedem cum o rezolvăm," a declarat Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi.