50 de ani de la înființarea Colegiului Tehnic "Traian Vuia" din Oradea

Data publicării:
aniversare Vuia

În cursul unei festivități desfășurate vineri, au fost omegiate primele generații de profesori, dar și o parte din elevii care au absolvit în primele serii. Din toamnă colegiul Traian Vuia va fuziona cu colegiul Andrei Șaguna, situație care va duce la reducerea cheltuielilor. În plus, adolescenții ce vor urma cursurile noii școli se vor pregăti în noile domenii apărute o dată cu dezvoltarea industrială a Oradei.

Omer Ismet, directorul colegiului tehnic "Traian Vuia" Oradea: "Noi avem aproximativ 1200 de elevi în școală la cursuri de zi la liceu, prefesională, la seral, inclusiv post liceală. Este primul liceu industrial din Bihor. A fost înființată cu două specializări la două domenii, mecanică și electrică. Am pregătiti dintotdeauna elevi în domeniul mecanic, pentru electronică și electricieni."

Ionel Vila, Secretarul Municipiului Oradea: "Ținând cont că Oradea a luat o dezvolatre serioasă cu parcurile industriale, iar aici se cer meserii și nu altceva, noi gândim de maniera nu a unui nomenclator de meserii care să fie rigid, care pregătește o generație întreagă de tineri de copii și apoi nu mai ai ce face cu această meserie, ea trebuie să fie elastică, să țină cont de realitățile românești și în momentul de față se ține cont de acest lucru."

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuța


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri