Sari la conținut

Mai bine la ţară, decât în multinaţională. Doi orădeni s-au mutat în satul Breb, din Maramureş, în urmă cu doi ani

Au renunțat la cariere și la agitația din oraș si au ales, în schimb, o viaţă simplă, la ţară. Este povestea a doi tineri orădeni: ea - absolventa de istorie şi etnografie, el - licenţiat în Drept. Pentru ei, acasă este de doi ani satul Breb, din inima Maramureşului. Aici restaurează case vechi, pe care vor să le includă într-un sat de vacanţă care va fi inaugurat în acest an.

5

foto: arhivă personală

"Am încercat să găsim un loc mai liniştit. Am văzut o hartă pe marginea drumului şi am văzut Brebul şi am ştiut că o să fie ok", povesteşte Irina.

Aşa începe povestea ei şi a lui Radu. O vacanţã petrecutã în urmã cu doi ani în Maramureş le-a schimbat total felul în care priveau viaţa. Irina lucra pe atunci ca reprezentant medical într-o companie farmaceuticã.

"Eram obosită deja de 10 ani de multinaţionale, iar în momentul în care am ajuns să nu mă mai motiveze nici banii, am ştiut că trebuie sa fac altceva."

"Am dorit şi am încercat să văd ce înseamnă viaţa la sat care m-a atras, m-a atras mai mult decât ceea ce am încercat până atunci", spune Radu, absolvent de Drept.

Aşa s-a nãscut ideea unei afaceri în agroturism cu un mic sat de vacanţã, la poalele munţilor Gutâi. Au cumpãrat aici peste trei hectare de teren şi "am început să căutăm case pe care să le mutăm şi să le restaurăm; restaurea însemnând pentru noi să ne aducem cât se poate în stadiul în care au fost ele la început", povesteşte Radu.

"Restaurarea caselor vechi de peste 50 de ani s-a făcut exclusiv cu meşteri din sat, care au folosit doar materiale naturale", a aflat Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea.

În paralel cu restaurarea caselor în care vor fi gãzduiţi turiştii, Irina şi Radu au dezvoltat o micã fermã. Au în plan sã facã şi o grãdinã, o serã şi o livadã.

"Avem 60 de oiţe şi niste capre cu ajutorul cărora o să încercăm să asigurăm o alimentaţie naturală şi să facem produse naturale şi locale", spune Irina.

În Breb, cei doi tineri se simt ca acasã. Cunosc toate uliţele şi pe toţi oamenii locului. La rândul lor, localnicii sunt încântaţi sã îi aibã printre ei.

"Foarte frumos. Nouă ne place. Să vină şi mai mulţi dacă se poate."

"Aici e o groapă, aer curat, apă bună, oameni omenoşi, îi primesc."

Dincolo de satul de vacanþã la care lucreazã de zor, Irina şi Radu spun cã s-au redescoperit pe ei înşişi. Pentru ei, viaţa se scurge acum fãrã ceas, programãri sau deadline-uri.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa