1990. Piaţa Universităţii, denigrată în presa fesenistă

Data publicării:
mai1990

Emil Hurezeanu: Ce mai faci, Florin? Şi ce faci aici?

Florin Iaru: Ca de obicei, pe baricade. Eu am parcurs, cum poate ştii, ziarele comuniste din anii '50, „Scânteia”, am parcurs ziarele legionare şi nu am întâlnit nicăieri campanii mai înjositoare ca în ziarul fesenist „Azi”. Minciunile istorice dintre '45 şi '48 sunt aduse la zi pentru a lovi în partidele politice. Disidenţii principali sunt împroşcaţi cu noroi, deja frica pentru ei a dispărut, delegaţia s-a constituit. Până la urmă Guvernul sau CPUN vor trebui să accepte dialogul şi în prezenţa mass-media. Şi aş prefera ca mass-media românească să fie dublată şi de cea străină. Delegaţii, dacă am înţeles bine, cei din partea Grupului pentru Dialog Social şi-au retras candidaturile, ceea ce este o veste extrem de rece, cel puţin doi dintre cei trei aveau reale şanse de a fi aleşi în Parlamentul ţării, deci au făcut un sacrificiu personal extraordinar pentru a obţine un dialog. Demonstranţii nu sunt aşa cum sunt descrişi în ziare şi aşa cum este dezinformată populaţia. Dacă cumva unuia i se face rău, unul dintre cei doi doctori golani aflaţi aici este chemat imediat. Dimineaţa, la ora trei-patru, grupuri de oameni mătură bulevardul pentru a-l lăsa curat, deci afirmaţia Sanepidului că aici e pericol de contaminare sau de epidemie este ireală. Nu a avut loc nicio violenţă fizică, dimpotrivă s-au aruncat aici în demonstranţi cu petarde, au apărut indivizi care, într-adevăr, îşi foiau dolarii şi mărcile special ca să-i vadă cât mai multă lume, dar au fost imediat imobilizaţi şi daţi afară din cadrul manifestanţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri