RAPORT DE ȚARĂ. Neamț, județul mănăstirilor

Data publicării:
07032013 20neamt-53391

Așezată în inima Moldovei, Mănăstirea Agapia este una dintre cele mai importante lăcașuri de cult din ţară. În cele peste două secole de istorie, a fost, pe rând, invadată de turci și tătari, a fost incendiată și transformată apoi de polonezi în grajd pentru cai.

Biserica a fost pictată de Nicolae Grigorescu. Trei ani a lucrat la ea, și, cu toate că are o vechime de 152 de ani, pictura a ramas intactă.

Nu departe de Mănăstirea Agapia, la doar 40 de kilometri se află Mănăstirea Petru Vodă, devenită în ultimii ani loc de pelerinaj pentru zecile de mii de credincioși. Lăcașul de rugăciune a fost ridicat imediat după Revoluție și este construit din grinzi de lemn, în stil moldovenesc. Fondatorul este părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici din România. L-am găsit într-una dintre chiliile schitului.

„Viața asta a mănăstirilor, ceea ce a lucrat și rămâne valabil este dragostea de Neamț, dragostea de Dumnezeu, omul are o singură capacitate mare, să nu șteargă dorul după Dumnezeu. Când s-a șters acest dor nu mai este român, nu mai este sârb, nu mai e bulgar, nu mai e nimic, doar o nulitate și o desființare a propriei existențe”, a subliniat părintele.

Nascut în 1918, părintele Iustin a îmbrăcat haina monahală la 18 ani, iar la 22 a fost hirotonisit preot. A luptat pe front în cel de Al Doilea Război Mondial, iar în 1945 a absolvit seminarul teologic din Roman. Tot acesta a fost și anul în care a fost întemnițat. Condamnat politic la 12 ani de închisoare, acesta a ridicat mănăstirea în numele martirilor din închisorile comuniste. Oamenii din zonă îl caută să i se destăinuie. Nu a refuzat niciun suflet greu.

„În general am răbdare să stau, pentru că eu am tras multe pentru poporul ăsta și mi-e drag și sufăr pentru el. De aceea îi primesc și pe unul și pe altul și stau până la ore înaintate și aștept să vină până la ultimul”, a subliniat el.

Județul Neamț este județul cu cele mai multe schituri, biserici și mănăstiri ortodoxe din lume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...