Sari la conținut

Sacrificii pentru educație. Alina și Xenia pleacă la oraș pentru a urma un liceu

Alina Holban vrea să dea la medicină, iar Xenia Irimia vrea să devină cadru didactic. „Nu văd eu viaţa mea fără şcoală”, declara pentru Digi24, în iunie, Alina Holban.

Atunci când îţi doreşti ceva din suflet, iar părinţii consideră că niciun sacrificiu nu e prea mare, visele se îndeplinesc. Alina şi Xenia şi-au dorit să meargă la liceu. Le-am aflat povestea de Ziua copilului. Am vrut acum, în prag de şcoală, să vedem dacă fetele au devenit liceene.

Pe Alina am regăsit-o la câmp. Muncea alături de mama ei la cules de porumb. Se mândreşte că a intrat cu media 9.20 la Liceul Emil Racoviţă din Vaslui. Ştie că părinţii vor face mari eforturi pentru ca ea să înveţe carte la oraş. „Alina, tu să fii ascultătoare, mamă. Să nu te iei după alte fete, că lumea e rea! Tu să-ţi vezi de învăţătură!”, o povățuiește mama în timp ce culeg porumbul.

De la Oşeşti până la Vaslui sunt 30 de km. Prea mulţi pentru o navetă zilnică, dar nici chiria la gazdă nu este uşor de plătit. A fost grija unei copile de 14 ani şi a părinţilor ei. Ca să o ţină la liceu, cheltuielile lunare se apropie de 500 de lei, în vreme ce veniturile familiei sunt de 600, pensia de tatălui.

Mă gândeam mereu unde o să stau, ce-o să fac. Şi acum am un stres legat de cazare. .. Dar ştiu sigur că o să merg la şcoală”, spune Alina Holban.

„Muncim şi noi în toate direcţiile. Ne ducem cu ziua ca să-i putem crea măcar strictul necesar”, mărturisește mama.

În urmă cu trei luni şi jumătate, Alina nu era convinsă că părinţii vor găsi o soluție pentru ca ea să-şi urmeze visul de a ajunge medic. Dar avea speranţe. „Nu văd eu viaţa mea fără şcoală, să rămân cu opt clase şi să rămân aici la ţară, nu ştiu, nu vreau”, ne spunea Alina, în iunie.

O vară de calcule și muncă

Şi Xenia îşi vedea viitorul dincolo de satul Buda, unde locuiesc părinţii ei. „Nu ştiu cât s-ar îndeplini dorinţa mea, pentru că este foarte greu. Cei de acasă şi lor le trebuie cele de ajutor, să crească. Nu mă gândesc doar la mine, deşi aş vrea foarte mult pentru că mi-aş forma şi eu o carieră”, spunea Xenia Irimia, la 1 iunie 2013.

Între timp, primul pas este făcut: a fost admisă la Liceul pedagocic din Bârlad. „Aici mi-am pregatit hainele și tot ce-mi trebuie, rechizite, mărunțișuri pentru a mă muta la gazdă, pentru școală. Încă nu-mi ajung, îmi mai trebuie haine, rechizite, dar nu știu, dacă sunt bani, mai cumpăr. Dacă nu, rămân astea”, ne spune Xenia.

A fost o vară de discuţii, de muncă şi de calcule. Când în casă intră doar un venit de 400 de lei, banii sunt greu de împărţit. Mai ales că Xenia mai are doi fraţi la facultate şi alţi doi mai mici.

Copilașii noștri mai mari au muncit, săracii, în vacanța asta de vară pe unde au putut și ei și au strâns niște bănuți pentru ei ca să se descurce la facultate anul care vine”, mărturisește mama, Mihaela Irimia.

„Am să încerc să muncesc cât am să pot, cu ziua, pe unde pot prin sat. M-aş duce să mă angajez, dar nu am unde”, spune și tatăl, Dumitru Irimia.

Poveşti ca ale Alinei şi Xeniei trăiesc multe familii din Vaslui, judeţ care are cea mai mare rată a sărăciei – 61,5%.

Marea majoritate își doresc să meargă, să părăsească aceste locuri și să meargă mai departe, pentru a învăţa, pentru că văd şi ei cât de greu este la ţară și cât de greu își pot asigura o existență cât de cât decentă”, declară Ioana Irimia, directorul școlii Oșești. „Din păcate, chiar dacă intră la liceu, cam 75 la sută reuşesc să finalizeze cursurile”, adaugă profesorul.

Şi totuşi, două familii sărace au ştiut să le predea copiilor lor o lecţie despre tenacitate și muncă şi să-i învețe că școala e o investiție cu termen nelimitat.  

Nici părinții, nici fetele nu se bazează pe bursele la care au dreptul prin lege elevii cu medii peste 8,50 și nota 10 la purtare. Nici n-ar putea, atâta vreme cât bursele depind de bugetele sărace ale primăriilor.