Cozi la Academia de Poliție. Reacția lui Godină

Data actualizării: Data publicării:
GODINA 1

Polițistul Marian Godină reacționează la imaginile cu cozile la înscrierea la Academia de Poliție, în condițiile în care peste 1.600 de candidați și-au depus dosarele în doar patru ore.

„În fiecare an, la înscrierea la examenul de admitere la Academia de Poliție ori la Școlile de Agenți de Poliție, iese la suprafață o mică doză de ipocrizie a societății care ne blamează zi de zi, dar care se înghesuie să intre în rândurile noastre”, a scris Marian Godină pe Facebook.

Anul acesta, surpriza este Facultatea de Jandarmerie, unde este cea mai mare concurență – nouă candidați pe loc. Sunt 44 de locuri disponibile, iar candidați până acum sunt 395.

E interes mare și pentru Facultatea de Poliție, unde sunt 253 de locuri și 1.606 candidați.

Și marți va fi zi de înscrieri, iar după aceea urmează probele fizice – care sunt cele mai grele și sunt eliminatorii. Între 6 și 8 august urmează probele scrise – un test-grilă cu 300 de întrebări din istorie, română și limba engleză.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri