De ce se închid școlile, dar vor fi after school-uri deschise. Explicațiile Monicăi Anisie

Data actualizării: Data publicării:
copil jucandu-se a gradinita
Incident la grădiniță. FOTO: Getty Images

Școlile, grădinițele și liceele se închid de miercuri, din cauza coronavirusului. Măsura va fi valabilă până în 22 martie și poate fi prelungită. Totuși, unele after school-uri vor rămâne deschise. Este vorba despre cele private, care au statut de societăți comerciale și nu de instituții de învățământ, a explicat ministrul interimar al Educației, Monica Anisie.

„Recomandarea către părinți și copii este de a petrece cât mai mult timp la domiciliu, evitând spațiile publice aglomerate”, a spus Monica Anisie la Digi24.

„After school-ul care se desfășoară în cadrul unităților de învățământ este închis, pentru că aparține de unitatea de învățământ. Dacă vorbim de after school-urile private, acestea nu aparțin de Ministerul Educației. Sunt societăți comerciale sau au altă formă de organizare, nu sunt unități de învățământ preuniversitar. Măsura Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență de aplică unităților de învățământ preuniversitar. Aici includem și palatele și cluburile copiilor, grădinițele, liceele, școlile provesionale”, a explicat ea.

Sunt incluse și școlile particulare, a mai spus Anisie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”