Sari la conținut

FSLI: Nu sunt îndeplinite condițiile de grevă generală

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunțat într-un comunicat de presă că nu sunt întrunite condițiile pentru declanșarea grevei generale. Sindicatele din educație sunt nemulțumite că Guvernul a renunțat să majoreze lefurile în învățământ cu 20%, începând cu 1 iulie, propunând ca o creștere cu 25% să aibă loc de la 1 ianuarie 2017.

clasa goala scoala AGERPRES

Foto: Agerpres

Membrii de sindicat au fost întrebați prin referendum în perioada 06-09 iunie 2017, pentru a-și exprima opțiunea cu privire la declanșarea grevei generale începând cu data de 12 iunie 2017, precizează FSLI.

„În urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67 % din totalul membrilor de sindicat F.S.L.I. au spus ”DA” pentru grevă generală, începând cu data de 12 iunie 2017, un număr de 27 de sindicate afiliate având între 50% și 86% opțiune pentru această formă de protest. În această situație, nu sunt întrunite condițiile legale de a declanșa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI. Trebuie să spunem răspicat următorul lucru: faptul că nu sunt întrunite condițiile de declanșare a grevei generale nu înseamnă că salariații din învățământ sunt mulțumiți de Legea salarizării! Nemulțumirea lor este profundă! Încă o dată se demonstrează că, în ciuda faptului că sunt umiliți, dascălii pun pe primul plan interesul elevilor și nu doresc ca și aceștia să fie afectați. Este clar că guvernanților nu le pasă de personalul din învățământ, însă aceștia trebuie să ia în calcul faptul că protestele pot fi reluate după începerea anului școlar 2017-2018 și sperăm că ni se vor alătura atât elevii, cât și părinții acestora”, se arată în comunicatul FSLI.

Astăzi este grevă generală în toate școlile din sectorul 6 al Capitalei. În timp ce examenul de bacalaureat este în plină desfășurare, o mie de profesori au decis să protesteze. Greva din acest sector este tranșată la această oră într-o ședință a Inspectoratului Școlar București.

La rândul lor, şefii Inspectoratului Şcolar spun că nu au fost notificaţi în legătură cu protestul, iar oficialii Ministerului Educaţiei dau asigurări că nu vor fi probleme în desfăşurarea Bacalaureatului.

Ministrul Educaţiei: „Activitatea se desfășoară normal în sectorul 6”

„Eu cred că nu (se poate numi grevă, n.red.). Așa cum am discutat cu inspectorii generali ieri și azi-dimineață, activitatea se desfășoară normal în sectorul 6. În plus, probele de competențe digitale de la bacalaureat se desfășoară normal”, a declarat Pavel Năstase, ministrul Educației, luni dimineață la Digi24.

Grevă de avertisment în Iași

Profesorilor din sectorul 6 li s-au alăturat și cei din județul Iași. Va fi, mai întâi, o greva de avertisement, iar apoi toata lumea intră în grevă generală.

Unitățile școlare din Iași au fost informate încă de vineri de posibilitatea declanșării conflictului de muncă.

Anunțul sindicaliștilor a fost transmis și către Inspectoratul Școlar Județean Iași, Prefectura Iași, Ministerul Educației Naționale și Guvernul României.

Săptămâna trecută a fost făcută și o consultare a membrilor USLIP cu privire la începerea grevei, iar liderii sindicali spun că au obținut circa 5.000 de semnături care încuviințează greva, din totalul de 8.500 de membri.

Astfel, având în vedere că autoritățile nu au oferit niciun răspuns cererilor sindicaliștilor, ei au decis solidarizarea cu colegii lor din sectorul 6 București, iar marți, între orele 11:00 și 13:00, vor întrerupe total lucrul, ca grevă de avertisment, iar miercuri au în vedere intrarea în grevă generală.