Povestea impresionantă a elevului care a terminat școala cu 10 pe linie, deși a făcut zilnic naveta 40 km, între oraș și satul natal

Data actualizării: Data publicării:
tanar cu costum si cravata in fata unui brad
Gabriel Rusu este șef de promoție la Liceul Teoretic „Ion Luca”, din Vatra Dornei FOTO: Monitorul de Suceava

Gabriel Rusu este șef de promoție la Liceul Teoretic „Ion Luca”, din Vatra Dornei, județul Suceava. În cei 4 ani de liceu n-a luat niciodată o altă notă decât 10. Însă performanța lui vine după sacrificii inimaginabile.

Gabriel este din satul Ciocănești și pe toată perioada liceului a făcut zilnic naveta între satul natal și Vatra Dornei, adică 40 de kilometri dus-întors, relatează Monitorul de Suceava.

„Erau cam 40 de minute dus, 40 de minute întors. Plecam la 7.20 dimineața și ajungeam aproape de 15.00. Mai rău a fost în clasele a IX-a și a X-a, când am prins niște autobuze mici, microbuze aglomerate și mie îmi era rău de mașină. Microbuze de 20 de locuri în care eram 40 de persoane. Exceptând partea asta, e obositor, dar și frumos, mai ai ocazia să socializezi și devine rutină la un moment dat”, a declarat Gabriel pentru sursa citată.

Dar din cauza pandemiei o perioadă de timp n-a mai fost nevoit să facă naveta, pentru că orele au fost susținute online. Privind înapoi, Gabriel spune că ar fi preferat să meargă la școală, chiar și în condițiile lui, pentru că i-a lipsit mult socializarea.

Absolventul de 10 nu are deloc emoții pentru Bacalaureat și așteaptă cu nerăbdare rezultatele. A ales să facă Medicina și se pregătește acum pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină din Iași de la sfârșitul lunii iulie.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri