Sari la conținut

Premii în bani, telefoane mobile și rucsacuri pentru elevii performanţi

Pe ritmuri de fanfară au fost întâmpinaţi cei mai buni elevi, părinţii şi profesorii lor, la ediţia din acest an a „Premiilor de excelenţă”.

Simt că am numeroase satisfacţii. A fost o surpriză, e drept am muncit și pentru premiul I, dar puteam munci chiar şi mai mult”, spune o elevă premiată.

Am avut multe urcuşuri si coborâşuri, am participat la mai multe olimpiade, dar cel mai mult m-am remarcat la matematică și fizică”, spune un elev.

Premiaţi au fost şi elevii care au participat la olimpiade sau concursuri naţionale. Unul dintre ei este Nicolae, care acum a terminat clasa a XII-a şi are în faţă un viitor promiţător, pe care vrea să şi-l construiască în oraşul natal.

Nicoale Iacob, absolvent al Colegiului de Ştiinţe Grigore Antipa Braşov: E un punct industrial bun și mă ajută practica, care se face la facultate alături de companiile locale şi faptul că sunt domenii foarte vaste si pline de satisfacţie.

Profesorii de la facultate îşi doresc ca tot mai mulţi absolvenţi din oraş să îşi continue studiile la Universitatea Transilvania.

Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Transilvania: Un învăţământ în plină ascensiune, în ceea ce priveşte calitatea şi prin ceea ce facem cel puţin la nivel de universitate, atât in ceea ce priveste asigurarea unor condiţii optime de studiu, de cercetare.

Premiile de excelenţă pentru elevi se decernează pentru al doilea an la rând, iar municipalitatea promite că Gala va deveni o tradiţie pentru învăţământul din Braşov.

George Scripcaru, primarul municipiului Braşov: A fost mai mult decât anul trecut pentru că premianţii au fost mai mulţi anul acesta faţă de anul trecut, am avut 1812 premianţi. Asta înseamnă că există și performanţă şi mi-aş dori să fie şi anul viitor cel puţin ca anul acesta.

În acest an, elevii premianţi au primit, pe lângă bani, telefoane mobile şi abonamente pe 12 luni. La finalul galei, pentru toţi a răsunat Gaudeamus.

Citiți și: Municipalitatea va premia cei mai buni elevi din Brașov