Sari la conținut

Şapte şcoli din Braşov, fără niciun elev care să fi promovat evaluarea naţională

La Şcoala Gimnazială Nr 5 din Sacele, din cei 81 de elevi care au terminat clasa a opta, s-au prezentat la evaluare doar 57. Niciunul nu a luat notă de trecere.

Părintele unui elev: „Pe domnul director nu l-am văzut niciodată să coboare jos, să fie între copii. Sau să fie profesoarele între copii, nu. Din 90 de profesori care sunt aici cadre didactice să zicem că 30% învaţă, dar restu.."

Conducerea şcolii susţine însă că elevii abia vin la cursuri.

Florin Moraru, director la Şcoala Gimnazială Nr 5 din Săcele: „Pentru noi este o performanţă să îi aducem la şcoală, să îi alfabetizăm, să nu îi lăsăm pe drumuri, să încercăm să le dăm şansa să înveţe măcar o meserie"

La fel se întâmplă la şcoala din Zizin. 35 de elevi au dat evaluarea naţională. Nici unul însă, nu a promovat.

Mediul defavorizat e de vină atât pentru dezinteresul elevilor pentru educaţie cât şi pentru lipsa de motivaţie a profesorilor.

Claudiu Coman, sociolog: "Profesorii care merg la aceste şcoli, chiar dacă sunt de bună credinţă, din cauza faptului că nu sunt pllătiţi suplimentar pentru eforturile pe care le fac, de obicei, nu reuşesc să se implice suficient de mult”

Şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean caută soluţii.

În total, 117 elevi din judeţul Braşov au luat note sub 5 la evaluarea naţională.