Sute de elevi de la o şcoală de prestigiu, mutaţi forţat la alte şcoli

Data actualizării: Data publicării:
scoala elevi

Situaţie neobişnuită la o şcoală cu prestigiu din Iaşi. Pentru că sunt prea mulţi elevi înscrişi, mai marii din Educaţie au decis să mute forţat sute de copii la alte unităţi de învăţământ mai slabe. Părinţii au ieşit în stradă şi cer explicaţii inspectoratului.

Patru sute de elevi înscrişi la o şcoală de renume din Iaşi s-au trezit peste noapte că vor fi mutaţi la alte unităţi de învăţământ. Doar în acte, dar părinţii sunt revoltaţi. Spun că la finalul studiilor copiii vor primi diplome de la şcoli cotate mult mai slab.

În acte un întreg corp de clădire al şcolii numărul 22 este rearondat cu tot cu 400 de elevi şi 18 cadre didactice.

Reprezentanții Inspectoratul Școlar Județean Iaşi i-au convocat pe părinţi la discuţii şi le-au dat asigurări că schimbarea va fi una de formă.

Sabina Manea, purtător de cuvânt al IŞJ Iași: „Bineînţeles că este foarte greu de administrat o şcoală care are şapte corpuri de clădire”.

Adriana Năstasă, directorul școlii generale 22 B P Hașdeu: „Şcoala este supradimensionată, noi respectăm decizia inspectoratului”.

Transferul ar urma să aibă loc în toamna anului 2017 dacă va trece de Consiliul Local.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri