20.000 de câini vagabonzi din Bucureşti ar urma să fie sterilizaţi până la iarnă

Data publicării:
caine-1

20.000 de câini fără stăpân din Capitală ar urma să fie sterilizaţi până la iarnă, costurile operaţiunii ridicându-se la 700.000 de euro. Sterilizarea câinilor fără stăpân din Capitală s-a dovedit până acum un eşec, fapt recunoscut inclusiv de cei care se ocupă de program. Între timp, patrupedele continuă să muşte: anul trecut, 16.000 de locuitori ai Bucureştiului au fost muşcaţi de câinii comunitari.

S-au făcut foarte puţine raportat la masa critică de câini din Bucureşti. Trebuie tot timpul să sterilizăm mai mult decât rata lor de înlocuire naturală”, spune Răzvan Băncescu, coordonator de proiect în cadrul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.

Municipalitatea va plăti 700.000 de euro în următorii doi ani pentru ca maidanezii să nu se mai poată înmulţi. Până la iarnă, peste 20.000 din cei 65.000 (statistica oficială) de câini ar trebui sterilizaţi, adică la fel de mulţi cât în ultimii trei ani la un loc.

Concomitent cu asta o să avem şi managementul câinilor agresivi din tot Bucureştiul”, arată coordonatorul Răzvan Băncescu.

Între timp, camera de gardă a Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” este etern aglomerată. 25-30 de persoane se prezintă zilnic cu muşcături de câine la Centrul Antirabic, 8000 de pacienţi fiind înregistraţi numai anul acesta, arată medicul primar Cătălin Apostolescu.

Potrivit datelor Institutului, anul trecut au fost muşcaţi cel puţin 16.000 de bucureşteni.

Astfel de incidente pot avea loc oricând şi oriunde, spun localnici şi turişti intervievaţi de reporterii Digi24. „Sunt sterilizaţi şi totuşi atacă. Nu cred că e o soluţie”, spune una dintre aceştia. „Ar trebui să nu mai fie lăsaţi pe străzi!”, spune şi o turistă din Sibiu.

De la începutul anului, la Sibiu, peste 330 de persoane au mers la doctor după ce au fost muşcate de câinii fără stăpân. Şapte victime au fost spitalizate din cauza rănilor. La Braşov, într-o singură săptămână din luna iunie au fost muşcate peste 100 de persoane, inclusiv turişti. La Oradea, în schimb, edilul Ilie Bolojan a încheiat o înţelegere cu primarii localităţilor din apropiere, incluzându-le în programul de recenzare şi sterilizare.




Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...