Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal din Pitești. Poliţiştii fac cercetări

Data publicării:
banda politia nu treceti
Foto: Inquam Photos / George Călin

Cadavrul unui bărbat a fost găsit, vineri, într-un canal betonat din municipiul Piteşti. Poliţiştii fac cercetări pentru a afla cum a murit bărbatul.

În seara zilei de 24 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi în mod direct de către o persoană despre faptul că ar fi observat, într-un canal betonat, o persoană decedată. La locaţia indicată, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind solicitat sprijinul pompierilor argeşeni pentru scoaterea trupului neînsufleţit, arată IPJ Argeş, citat de Agerpres.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti. În urma verificărilor, s-a constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 59 de ani.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, cauza decesului urmând să fie stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei în cauză, precizează IPJ Argeş.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri