GFR: Contractul de privatizare a CFR Marfa va fi semnat săptămâna viitoare

Data publicării:
CFR Marfa-MFAX-8

„Contractul de vânzare a CFR Marfă este în stadiul de obţine a tuturor avizelor necesare din partea vânzătorului, adică statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor. Când aceste avize vor fi obţinute, contractul va fi semnat. Probabil săptamâna viitoare", a spus Chinde, citat de Mediafax.

El a afirmat că GFR vizează îmbunătăţirea serviciilor CFR Marfă şi eficientizarea activităţii companiei.

Chinde a aratat că sunt câteva lucruri ineficiente la CFR Marfă, printre care modul de organizare a exploatării, relaţiile cu clienţii şi abordarea pieţei.

Grup Feroviar Român este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Potrivit ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, în prezent CFR Marfă mai are datorii de aproximativ 100 de milioane de euro, pe care le va prelua GFR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Copacul din România sub care nu este bine niciodată să te adăpostești când este caniculă sau când plouă
Digi FM
Fiica cea mare a lui Adrian Mutu a terminat liceul: „Să nu lași pe nimeni să îți spună că nu poți!” Adriana...
Pro FM
De ce este orb Andrea Bocelli. Cum citește partiturile
Film Now
Copiii lui Hugh Jackman își fac griji pentru actor. „Au inițiat un plan de salvare și au făcut scut în jurul...
Adevarul
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți...
Newsweek
Recunoașteți personajul? A fost „soția" lui Amza Pellea în „Haiducii" și „Osânda". Emigrează în 1980
Digi FM
Anca Țurcașiu a devenit bunică la 54 de ani: „Sunt cea mai fericită de pe pământ!” Ce nume special va purta...
Digi World
Semnalul transmis de corpul tău care te avertizează că nu ar trebui să bei cafea. Poți face un test simplu în...
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Kate Hudson, mesaj și imagini înduioșătoare, de Ziua Tatălui, pentru actorul Kurt Russell: „Te iubesc, tata...
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...