Arhiepiscopia Tomisului, după achitarea lui ÎPS Teodosie: „Înălţarea Domnului aduce bucuria înălţării unei justiţii drepte”

Data publicării:
agerpres teodosie
Foto: Agerpres

Arhiepiscopia Tomisului reacționează după ce ÎPS Teodosie a fost achitat, în primă instanță, în dosarul Nazarcea: „Sărbătoarea Înălţării Domnului aduce tuturor bucuria înălţării unei justiţii drepte”, se arată într-un comunicat de presă.

„Sărbătoarea Înălţării Domnului aduce tuturor bucuria înălţării unei justiţii drepte. Pe fond, s-a demonstrat că toţi slujitorii Domnului şi ceilalţi inculpaţi au fost târâţi pe nedrept într-un proces. Pentru aceasta nu condamnăm pe nimeni, ci ne rugăm în continuare lui Dumnezeu, iertând pe cei ce au văzut infracţiuni acolo unde nu e cazul. Arhiepiscopia Tomisului mulţumeşte Curţii de Apel pentru că a săvârşit o judecată dreaptă şi nu s-a lăsat influenţată de presiunile exterioare actului de justiţie. Avem încredere că Înalta Curte va păstra această sentinţă de achitare a tuturor celor din dosar”, au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, potrivit Mediafax.

IPS Teodosie a fost trimis în judecată în urmă cu 2 ani, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Potrivit procurorilor, în perioada 2010 - 2016, „inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi. De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei”.

Agenţia pentru Plăti şi Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului şi pe cele alea pârților responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Așezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

În aceeași cauză au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrișor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Aurelian Ștefan și Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, aceștia fiind acuzați folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...