Sari la conținut

Cum funcţiona afacerea de la Nana. Ioana Băsescu are calitate de martor în dosar

Procurorii susţin că, în cinci ani, cei 11 membri ai Comisiei de Fond Funciar şi complicii lor din comuna Nana au pus mâna pe 750 de hectare de teren la care nu avea dreptul. S-au folosit de bunici sau chiar de copii pentru a face cereri de retrocedare bazate pe documente false. Apoi, au reuşit să vândă, pe rând, fiecare parcelă cu sume uriaşe. Unul dintre martori le-a povestit procurorilor cum funcţiona afacerea de la Nana.

„În urmă cu aproximativ 7 ani am fost contactată de secretara de la Primăria comunei Nana (…) care mi-a spus că sunt moştenitoarea unei suprafeţe de teren (…) m-a întrebat să îi dau o împuternicire (…) să poată să vândă acest teren (…)” (sursa: dosar Nana).

Oamenii simpli intrau în acest joc contra unor sume modice. 200 de hectare au fost vândute către o firmă din Italia care l-a rândul ei l-a înstrăinat. Printre cumpărători, şi Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte. De achiziţia terenurilor din Nana s-a ocupat fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu. Şi el a fost audiat ca martor în dosar.

„Întrucât până la perfectarea actului nu doream să se cunoască faptul că terenurile urmau să fie achiziţionate de familia Băsescu i-am spus avocatei că potenţialul cumpărător este Elena Udrea", a declarat acesta.

Procurorii nu au formulat nicio acuzaţie împotriva Ioanei Băsescu. Fiica fostului preşedinte are doar calitatea de martor. Ioana Băsescu a plătit 4500 de euro pentru fiecare hectar, în total peste 1 milion de euro pentru terenurile care sunt acum sub sechestru. Fostul şef al statului a spus despre dosar că este făcut la comandă politică şi le-a cerut scuze locuitorilor din Nana că au de suferit din pricina lui.

Primarul din Nana, fost membru al comisei de fond funciar, este trimis în judecată, fiind acuzat de abuz în serviciu şi spălare de bani.

Gheorghe Dobre, primarul comunei Nana: „Nu vă pot da nicio informaţie. Tot ce am avut de spus am spus până acum. (Le-aţi spus şi procurorilor?) La toată lumea”.

Toti localnicii din Nana au rămas fără pământ, deşi pentru unii era singura sursă de venit.

„Am luat, am vândut, am mâncat... am terminat”.