Dan Bittman, audiat în dosarul „Iacob Ridzi”

Data publicării:
dan bittman

Judecătorii au dorit să afle amănunte despre contractul încheiat cu Ministerul pentru concertul susţinut de Ziua Tineretului, în 2009, la Costineşti, un eveniment care a dus la trimitere în judecată a fostului ministru.

Dan Bittman a explicat în instanţă că onorariul trupei a fost de 7.500 de euro, dar apariţia sa în videoclipul de promovare a evenimentului, filmat alături de Monica Iacob Ridzi, a fost voluntară. În acest caz, Dan Bittman a mai dat declaraţii şi în urmă cu trei ani, la DNA. Monica Iacob Ridzi este judecată pentru abuz în serviciu.

„Contractul cu Ministerul nu a constat decât într-un contract de prestări servicii, în care noi ca formaţie am prestat o activitate şi ministerul, probabil, ne-a şi plătit în acest sens”, a spus solistul.

Întrebat dacă a apărut într-un spot alături de fostul ministru, pentru a promova evenimentul, artistul a confirmat: „E adevărat, aveţi dreptate, şi l-am făcut benevol, gratuit, dacă vă puteţi închipui lucrul acesta”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...