Sari la conținut

Dosar penal în scandalul dezinfectanţilor

 

Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal având ca obiect informaţiile vehiculate în spaţiul public privind dezinfectanţii produşi de o firmă autohtonă utilizaţi în unităţile sanitare.

Procurorii au dispus în cauză începerea urmăririi penale cu privire la faptă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor prev. de art. 352 Cod penal şi falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse prev. de art. 357 alin. 2 Cod penal.

În cauză au fost delegaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru efectuarea unor acte de urmărire penală, inclusiv pentru participarea la ridicarea probelor necesare în vederea realizării unor teste specifice, în colaborare cu Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii”, a comunicat Parchetul General. 

Patronul Hexi Pharma, Dan Alexandru Condrea, a fost în vizorul procurorilor anticorupţie după ce împotriva lui a fost depusă o plângere prin care era denunţată trucarea a patru licitaţii pentru achiziţia de dezinfectanţi pentru spitale. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalistul Cătălin Tolontan, pe blogul său.

Sesizarea a fost depusă la DNA în 2012, dar a fost redirecţionată către Parchetul de pe Judecătoria Sector 2. Procurorii de acolo au deschis urmărirea penală, dar în 2014 cauza a fost clasată.

Jurnalistul Cătălin Tolontan susţine că împotriva patronului Hexi Pharma a mai fost depusă o plângere, acum două luni, la Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Iniţial, aceasta a fost redirecţionată la DIICOT, dar a revenit la unitatea de parchet unde a fost depusă iniţial pe motiv că nu respecta condiţiile impuse de lege.

Citiţi şi:

Afacerile cu statul ale patronului Hexi Pharma

Control la Institutul Oncologic din București

Dezinfectanți diluați. Compania Hexi Pharma face precizări

Scandalul dezinfectanţilor diluați. Substanțe din peste 200 de spitale vor fi analizate în zilele de Paşti

Corpul de control al premierului verifică achizițiile de dezinfectanți pentru spitale