Dosarul lui Liviu Dragnea, judecat pe 15 noiembrie

Data publicării:
dragnea - mfax-2

Inițial, primul termen era prevăzut pentru 18 februarie 2014.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut marți Curţii Supreme devansarea termenului stabilit iniţial în dosarul referendumului.

Procurorii anticorupție au cerut ca vicepremierul să fie judecat mai repede. Se motivează o astfel de decizie invocând judecarea cu celeritate a cauzelor.

Unul dintre motive ar putea fi și numărul mare al inculpaților din dosar, 75.

Vicepremierul a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru tentativa de fraudare a referendumului din iulie anul trecut, pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României.

În rechizitoriul transmis judecătorilor, DNA susţine că Liviu Dragnea „a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege, către coordonatorii județeni de campanie /primarii/activiștii de partid”.

Astfel, potrivit acuzării, oameni special desemnaţi de partid raportau la un număr de telefon dedicat, 1855, prezenţa la urne, dar şi modul în care se votase în fiecare judeţ. 4.400 de comunicări au numărat procurorii în cadrul sistemului orchestrat de liderul PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...