Marian Godină descrie cum ar arăta o percheziție după viitorul Cod Penal

Data actualizării: Data publicării:
marian godina la digi

Polițistul brașovean Marian Godină atrage atenția cu privire la schimbările majore al Codului Penal ce sunt pregătite zilele acestea în Parlament, după dorința coaliției PSD-ALDE, susținută de UDMR. 

Marian Godină exemplifică printr-o situație ipotetică, în același ton cu mesajele mai multor procurori, o situație absurdă în care polițiștii vor fi nevoiți să-l anunțe pe un traficant de droguri că urmează să fie percheziționat, dacă modificările la Codul Penal intră în vigoare:

„-Alo, bună ziua, de la poliție vă sunăm, deranjăm?

-Nu, spuneți vă rog!

-Știți...sunteți cercetat pentru trafic de droguri...

-Da, știu, am fost anunțat încă de când m-a reclamat b******l ăla. Abia aștept să audiați toți martorii, vreau să asist și eu la audieri, să-i văd și eu care sunt ăia, să le trimit niște bezele în timp ce declară...da-le-aș...

-Noi v-am sunat să vă spunem că am dori să facem o percheziție domiciliară. Bănuim că vă așteptați la asta. Mâine sunteți acasă?

- Păi după ce am fost anunțat că se face o investigație, normal că mă așteptam să vină mascații, că doar nu-l așteptam pe Moș Gerilă cu renii. Totuși, mâine am ceva treabă, nu puteți să ajungeți poimâine?

-Bine, atunci venim poimâine.

-De fapt veniți răspoimâine, că mai am câteva lucrușoare de aruncat și n-am timp mâine. 

-Bine. Rămâne pe răspoimâine? 

-Da, dar nu veniți și voi chiar la 6. Sunt puțin obo și plicti. Haideți pe la un 10.

-Ok. O zi bună!

-Auziți? Vedeți că las ușile deschise, să nu mai dea băieții ăia negri cu berbecul, că acum un an, când erau legile ălea tâmpite de veneați prin surprindere, mi-au dat de mi-au scos ușa cu tot cu toc.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Zilele acestea, mai mulți magistrați au atras atenția la pericolele modificărilor dorite de parlamentarii puterii. Procurorii au exemplificat prin exemple cum vor fi afectați românii de rând, în cazul în care legile justiției vor fi modificate. Luări de poziție tranșante au fost luate și de parchete și de CSM.

DNA, DIICOT și Parchetul General au tras un semnal de alarmă și au motivat că activitatea lor, și nu numai, va fi serios afectată.

Pe același subiect:

Bilanțul unei săptămâni de foc. Urmează lovitura decisivă

Amendamentele din Comisia Iordache pun la adăpost hoţi, tâlhari, criminali, pedofili. Studii de caz prezentate de un procuror DIICOT

Modificările Codului Penal, explicate pe înțelesul tuturor cu exemplul lui Gigel, funcționarul șpăgar

Modificarea Codurilor penale. Lista amendamentelor-problemă și impactul lor

Modificarea Codurilor penale. Kovesi: Dacă o astfel de lege intră în vigoare, putem spune că DNA-ul se închide

Modificarea Codurilor penale. DNA: „Vor avea un efect devastator asupra anchetelor penale”

Cum ne afectează direct modificările Codurilor penale. Explicațiile unui procuror

Modificarea Codurilor penale, luni. Legăturile făcute de opoziție cu dosarele lui Dragnea și Tăriceanu

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri