Sari la conținut

Ministrul Finanțelor a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă. C. T. Popescu: „Ar trebui să-și dea demisia!”  

Cristian Tudor Popescu spune că în situația de față, chiar dacă este nevinovat, ministrul Darius Vâlcov ar trebui să-și dea demisia, mai ales că este ministrul Finanțelor, nu al Culturii. „Eu refuz să cred că această acuzație e o invenție totală a procurorilor, așa ceva eu n-am văzut în niciun caz”, a punctat jurnalistul.

Trafic de influenţă şi luare de mită sunt acuzaţiile pe care procurorii anticorupţie i le aduc ministrului de finanţe Darius Vâlcov. Infracţiunile ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta a fost primarul municipiului Slatina. Darius Vâlcov ar fi favorizat un om de afaceri să obţină contracte de milioane de euro pentru extinderea reţelei de apă din judeţul Olt.

Ministrul Finanţelor a ajuns la sediul DNA în jurul orei 18:00. Audierile au început însă o oră şi jumătate mai târziu, după sosirea avocaţilor.

„Orice misiune de a apăra un subiect anchetat de DNA este extrem de grea”, a declarat avocatul Ion Panaitescu.

Procurorii anticorupţie susţin că în 2009, Darius Vâlcov s-ar fi înţeles cu un om de afaceri să intervină pe lângă diverse autorităţi din judeţul Olt, pentru ca firmele afaceristului să câştige contracte de milioane de euro.

„Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie membrii comisiei au procedat, la îndemnul suspectului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri”, se spune în comunicatul DNA.

Aşa ar fi început colaborarea dintre cei doi. Lucrările constau în reabilitarea reţelei de apă şi canalizare din localităţile Scorniceşti, Potcoava, Slatina, Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt. În schimbul intervenţiilor, Darius Vâlcov ar fi încasat drept comision 20 la sută din fiecare lucrare executată.

După trei ore, ministrul de finanţe a părăsit sediul DNA, vizibil grăbit şi negând orice acuzaţie.  


ACTUALIZARE 21:20 Darius Vâlcov a părăsit sediul DNA la ora 21:12. La ieşire, ministrul le-a declarat jurnaliştilor că nu este acuzat de luare de mită şi că nu a fost pus sub control judiciar. 

„Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, suspectul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
Transferul sumelor a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul unor persoane față de care se desfășoară acte de urmărire penală, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani”, se arată în comunicatul DNA.  


Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a ajuns, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), primele informaţii fiind că acesta a fost citat să se prezinte pentru audieri.

Darius Vâlcov este audiat la DNA, având calitatea de suspect într-un dosar, alături de alte două persoane, au declarat surse din rândul anchetatorilor.  

Potrivit primelor informaţii, Darius Vâlcov a fost citat de procurorii anticorupţie pentru a fi audiat într-un dosar în care are calitatea de suspect, alături de alte două persoane.

Sursele citate au mai precizat că Vâlcov este audiat în legătură cu fapte comise ca primar al municipiului Slatina. Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012.

Pe 27 martie 2012 Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în data de 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. În data de 10 iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales de către slătineni în funcţia de primar cu un procent de peste 80 la sută.

În decembrie 2012, a fost ales senator de Olt din partea PSD. Din august 2014 până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 este ministru al Finanţelor Publice.