Relu Fenechiu, audiat la DNA

Data publicării:
fenechiu RESIZED - mfax-1

Actualizare 09.45. „Am fost chemat pentru a da niște declarații în dosarul care îl privește pe fostul secretar de stat Preda, în calitate de conducător, pe atunci, al unității în care era angarat și dumnealui”, a spus Relu Fenechiu la ieșirea de la DNA.

Potrivit acestuia, procurorii au dorit să știe dacă fostul secretar de stat „avea anumite atribuții și dacă, la un moment dat, era normal să se găsească într-un anumit loc”.

Relu Fenechiu nu a făcut mai multe precizări, afirmând că este vorba despre un dosar în lucru.

Pe de altă parte, ministrul i-a criticat pe procurorii DNA.

„Mi se pare puțin deplasat, nu în ceea ce mă privește, ci în ceea ce privește poziția unui ministru, să fie chemat pentru a da o astfel de declarație. Dar fiind un om ca toți oamenii, am venit aici și am dat aceste declarații. I-am spus și domnului procuror, consideram că se putea face acest lucru fără să chemi un demnitar român la DNA”, a mai spus Relu Fenechiu.

Ministrul Transporturilor a fost citat pentru a da declarații în dosarul fostului secretar de stat Valentin Preda, cercetat de procurorii anticorupție pentru că ar fi intrat ilegal în posesia unor informații confidențiale din dosare instrumentate de procurorii anticorupție, iar ulterior le-ar fi dat altor persoane.

Relu Fenechiu a fost citat în calitate de martor, deoarece procurorii nu au considerat că ministrul ar fi fost implicat în faptele pentru care este cercetat fostul secretar de stat.

Potrivit procurorilor, acesta primea informațiile de la un ofițer din cadrul DNA, de asemenea urmărit penal în acest dosar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...