Sari la conținut

Robert Turcescu nu va fi cercetat penal. Tiberiu Niţu: Nu este vorba de atentat la siguranţa naţională

 

Tiberiu Niţu a explicat că plângerea penală depusă de senatorul Ilie Năstase nu este o plângere penală, ci o petiţie pentru ca procurorul general să verifice dacă afirmaţiile lui Robert Turcescu au pus în pericol siguranţa naţională, acesta fiind unul dintre elementele constitutive din Codul penal ale unei infracţiuni referitoare la dezvăluirea unui secret de stat.

Ilie Năstase şi Mădălin Voicu, parlamentari din partea conservatorilor şi social-democraţilor, au cerut oficial Parchetului General să precizeze dacă a făcut vreo verificare după ce jurnalistul Robert Turcescu a afirmat că a fost ofiţer sub acoperire.

Parlamentarii sunt de părere că declaraţiile lui Robert Turcescu ar fi adus atingere siguranţei naţionale.

Ministrul Apărării refuză să vorbească despre „cazul Turcescu”

Robert Turcescu, primele declarații după deconspirare: „Mă simt liniştit şi foarte împăcat”

Procurorul general: Parchetul evaluează dezvăluirile lui Robert Turcescu

În replică, jurnalistul spunea, într-un interviu pentru Digi24, că nu e deranjat de gestul parlamentarilor şi nu are nimic împotrivă să dea explicaţii în faţa unui magistrat.

Robert Turcescu a scris, luna trecută, pe blogul personal, că a fost ofiţer acoperit. El a spus că se simte eliberat de o povară. 

Pe blogul personal, turcescu.ro, a apărut, pe 14. 09, o postare în care jurnalistul mărturisea: „Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos câteva dintre statele de plată, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales să nu-l trădez pe bunul Dumnezeu şi să fac aceasta mărturisire publică. Refuz să fiu Iuda în faţa lui Christos, chiar dacă astăzi, celor ce vor citi şi vor vedea acest text poate că nu le va fi foarte clar ce se întâmplă. Rugaţi-vă pentru mine şi cu mine să fim iertaţi şi izbăviţi. Sunt pregătit să îndur oprobiul public, îl merit, dar sper să avem parte de legi şi de judecători drepţi. Cu Dumnezeu înainte şi va fi bine! Vă cer iertare tuturor.”