Sari la conținut

Șeful CCR, despre OUG 13: Sperăm să ne pronunțăm până la 10 februarie

Preşedintele Curţii Constituţionale promite că magistraţii vor face tot posibilul să se pronunţe în chestiunea controversatei ordonanţe privind modificarea codurilor penale înainte ca aceasta să intre în vigoare. Actul normativ ar urma să-şi producă efectele începând cu data de 10 februarie, adică vinerea viitoare.

 

Sesizarea cu privire la conflictul de competenţă, suntem în terme. Vom primi cu siguranţă cred până marţi punctele de vedere de la cele două părţi şi în câteva zile o să ne pronunţăm şi pe fond. Aceeaşi va fi situaţia şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de Avocatul Poporului. Şi acolo am lăsat un termen scurt pentru puncte de vedere. Marţi. Am lăsat Parlamentului ziua de luni, când au Birou Permanent, ca să se poată pronunţa. Şi după ce avem aceste puncte de vedere, vom stabili un termen, având în vedere celeritatea pe care o solicită toată lumea, dar şi un termen de gândire şi de analiză suficient. Oricum, să vin în întâmpinarea întrebării dvs următoare, sperăm să ne pronunţăm înainte de 10 februarie!”, a declarat, sâmbătă, Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale.

Sunt trei plângeri analizate, în aceste zile, de magistraţii CCR: a preşedintelui Klaus Iohannis, a Avocatului Poporului şi a Consiliului Superior al Magistraturii.