Stelian Ion: DNA-ul trebuie să vizeze marea corupție, nu să-și piardă vremea cu dosare mici

Data actualizării: Data publicării:
stelian ion cu masca
Stelian Ion, ministrul Justiției. Foto: Inquam Photos / George Călin

Stelian Ion, noul ministru al Justiției, a vorbit la Digi24 despre desființarea SIIJ, vârsta de pensionare a magistraților și alte priorități din mandatul său, inclusiv o nouă strategie anticorupție și recuperare a prejudiciilor care este „o prioritate absolută”.

Vârsta de pensionare a magistraților

„Chestiunea a fost mult discutată, nu este un lucru nou și, în orice caz, nu va fi o decizie intempestivă. Îmi doresc ca magistrații să rămână în magistratură, să își dorească să rămână, și asta va fi preocuparea mea principală.

În momentul în care ai condiții, și din punct de vedere logistic, și din punct de vedere material, nu are de ce să existe dorința asta de a pleca la o vârstă când ești poate cel mai eficient, ai cea mai mare experiență.

În anii anteriori am văzut că unii dintre cei mai curajoși magistrați, unii dintre cei mai onești magistrați, au avut parte de un tratament nu tocmai în regulă, și cred că și ăsta e unul dintre principalele motive de se pensiona.

Am o solicitare către magistrați – aceea de a rămâne în profesie, de a nu uita pentru ce și-au dorit să devină magistrați.

Ideea de a ține oamenii cu forța, printr-o simplă modificare legislativă, nu este eficientă și nu va avea rezultatul scontat. Noi putem modifica legea, o putem face rapid, în sensul măririi vârstei de pensionare, dar dacă oamenii stau cu forța și nu își fac profesia cu drag și cu acea dorință de dreptate, nu vom da randament. Trebuie să le asigurăm condiții materiale, trebuie să nu mai stea câte 10 într-un birou, și să nu existe o presiune din partea politicului”, a spus Stelian Ion la Digi24.

Desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)

„Desființarea SIIJ, cu siguranță nu este o decizie menită să creeze un soi de impunitate pentru magistrați. Dimpotrivă, cei are greșesc trebuie să răspundă în fața legii. Dar SIIJ nu a fost eficientă și nu a făcut mai nimic în acest sens, din 2018 și până acum.

Ideea este de a nu exista un mecanism de presiune asupra magistraților onești, care își fac treaba și care nu au greșit cu nimic.

Va fi o chestiune foarte rapidă legată de această desființare a SIIJ.

Am trimis proiectul de lege la CSM, care nu a apucat să se întrunească în acest an, urmează să o facă în perioada următoare. Voi solicita conducerii să pună pe ordinea de zi și acest proiect.

Proiectul este cunoscut, nu am făcut decât o mică modificare, în sensul eliminării unor articole din varianta inițială a proiectului, care tocmai crea o serie de imunități pentru magistrați. Nu ne dorim exces de nicio parte.

Nu ne dorim exces nici în zona protecției nejustificate a magistraților, nu ne dorim exces nici din partea presiunii puse prin astfel de metode asupra magistraților. Cu zeci de dosare disciplinare, plângeri penale...

Este o secție are a fost percepută în mod negativ în cadrul magistraturii. Pe bună dreptate spun eu, și nu doar în cadrul magistraturii, și organismele internaționale și în cadrul MCV, Comisia Europeană, au analizat acest lucru.

Am fost întrebat de ce nu am dat ordonanță de urgență pentru desființarea SIIJ, pentru că există o urgență, categoric. Eu cred că varianta cea mai bună este aceea de a se aproba acest proiect de lege prin Parlament, tocmai pentru a nu vulnerabiliza acest proiect, și pentru a nu fi contestat pe motivul că nu sunt respectate condițiile prevăzute de Constituție.

Cred că va trece destul de repede acest proiect. Luna martie mi se pare o lună în care sunt convins că e posibil să fie desființată efectiv această secție. Dosarele nu se vor pierde în neant, dosarele vor fi redirecționate către unități de Parchet”, a spus ministrul Justiției.

O nouă strategie anticorupție

„Strategiile anticorupție sunt proiectate pentru mai mulți ani. Ultima strategie a fost valabilă inclusiv pentru 2020. Este eficient să gândești pe termen lung, de aceea este în lucru la Ministerul Justiției un audit asupra strategiei care a existat. Vor fi efectuate un audit intern și unul extern.

În funcție de aceste verificări urmează să facem o consultare și cu organele care au legătură cu anchetarea faptelor de corupție, și cu asociațiile magistraților, și cu societatea civilă.

Voi avea un dialog permanent pentru a definitiva noua strategie anticorupție pentru următorii ani. E foarte important să ne stabilim niște obiective. DNA-ul trebuie să vizeze marea corupție, nu să-și piardă vremea cu dosare mici.

Recuperarea prejudiciilor este o prioritate absolută”, a subliniat Stelian Ion.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri