Părinţii vor primi zile libere plătite dacă şcolile se închid. Ordonanța de urgență a fost adoptată

Data actualizării: Data publicării:
180910_copii parinti PACHET_SCOALA_01_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se acordă zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în cazul în care şcolile vor fi închise din cauza epidemiei de coronavirus.

Documentul, care urmează să apară în Monitorul Oficial, stabileşte că unul dintre părinţii copilului care nu mai poate merge la şcoală din cauza suspendării cursurilor va primi zile libere plătite, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, relatează Mediafax.

OUG prevede acordarea indemnizaţiei aferente zilelor libere plătite acelor părinţi care îndeplinesc următoarele condiţii: au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară; celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.

Totuşi, zilele libere plătite nu vor putea fi acordate dacă unul dintre părinţi se află într-una dintre următoarele situaţii: este în concediu de creştere a copilului; este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere (în cazul copiilor cu dizabilităţi); este în concediu de odihnă/concediu fără plată; are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului; nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Pentru a beneficia de zilele libere, unul dintre părinţi va trebui să semneze o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt nu a depus şi el o astfel de cerere. Concret, declaraţia va fi semnată doar de părintele care continuă să lucreze, pentru a dovedi că nu a solicitat la locul său de muncă zile libere pentru supravegherea copilului din cauza suspendării cursurilor.

Şi părinţii din familii monoparentale vor avea dreptul să ia aceste zile libere.

Prevederile cuprinse în OUG adoptată de Guvern sunt similare celor aplicate până la finalul anului şcolar 2019-2020, în baza Legii 19/2020.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...